MAE anunţă că, în cursul zilei de 26 mai, au revenit în țară 90 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Belgiei și al Regatului Țărilor de Jos. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că a aprobat o solicitare de la Ministerul Afacerilor Externe referitoare la zboruri charter către mai multe state, explicând că vor fi făcute liste şi că operaţiunile vor fi foarte bine organizate.
Cursa aeriană se înscrie în demersurile întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.
Misiunea de zbor s-a efectuat pe baza colaborării dintre MAE, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale MAI. Printre cetățenii români repatriați se regăsesc studenți Erasmus, persoane ale căror contracte de muncă s-au încheiat sau au fost reziliate, cazuri medicale, studenți aflați în tranzit din Statele Unite ale Americii și alte persoane care se află în situații deosebite.
Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania TAROM, pe ruta București-Bruxelles-Amsterdam-București. Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru patru cetățeni ai Republicii Indonezia, un cetățean al Regatului Belgiei și un cetățean al Regatului Țărilor de Jos, rezidenți în România.
Într-un comunicat, MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informațiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.