O nouă cursă aeriană, spre Eindhoven, va fi introdusă, din 29 martie, pe Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, aceasta urmând să fie operată de Wizz Air şi să aibă o frecvenţă de trei zboruri pe săptămână.
Din 29 martie se va putea călători cu avionul spre Olanda, destinaţia Eindhoven, cu o frecvenţă de trei zboruri pe săptămână, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de reprezentanţii Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, şi citat de Mediafax.
"Oraşul Eindhoven este situat în centrul unei regiuni care cuprinde, pe o rază de aproximativ 100 de kilometri, oraşe importante precum Amsterdam, Rotterdam, Luxemburg, Dusseldorf, Bonn, Koln, Bruxelles ş.a. Călătoria de la Timişoara la Eindhoven oferă prilejul de a vizita o zonă istorică şi cu o civilizaţie şi cultură deosebită. Pe de altă parte, va oferi prilejul locuitorilor de pe acele meleaguri să cunoască frumuseţea naturală a naturii din judeţul Caraş-Severin, să cunoască frumuseţea istorică şi cultura oraşelor Timişoara şi Arad", se arată în comunicat.