În contextul alegațiilor referitoare la împrumutul primit în anul 2009 din partea troicii FMI – UE – Banca Mondială, pentru cei interesați de a judeca pe baza datelor concrete și nu a impresiilor create mai mult sau mai puțin abil, am considerat utilă prezentarea sumară a cifrelor implicate în această acțiune și a consecințelor concrete pentru finanțele României.
Intenția declarată pentru a alimenta conturile țării cu aproape 20 de miliarde de euro, la dobânzi mult sub cele care puteau fi obținute pe piețele private de capital, a fost aceea de a conferi putere de negociere pe aceste piețe și putere de intervenție pe cele autohtone, destul de vulnerabile la eventuale speculații, după cum se demonstrase spre finele lui 2008.
Pe scurt, cu toate poticnirile politicianiste de rigoare, operațiunea s-a derulat până la capăt. Acordul a fost reînnoit în alte condiții, de tip preventiv după care nu a mai fost nevoie nici să se apeleze la ultima tranșă din suma convenită inițial cu FMI și nici să se tragă nimic din sumele stabilite prin acordul de tip preventiv.
Cât ne-ar fi costat în plus dacă ar fi trebuit să intrăm pe piețele private de capital fără a primi girul FMI pentru politicile întreprinse în țară și cu ce riscuri de stabilitate a sistemului financiar ne-am fi confruntat e greu de spus (ține de istoria contrafactuală).
De reținut, 2013 a fost anul de vârf al plățile efectuate de BNR pentru returnarea împrumutului de la FMI, cu plăți în contul datoriei principale ( în afară de dobânzi) de 3,2 miliarde euro. Cu toate acestea, banca centrală a reușit să păstreze rezerva valutară în apropierea plafonului de 35 miliarde euro, un efect colateral fiind nerealizarea de profit, așa cum obținuse în anii anteriori.
De reținut, schimbarea parțială de destinație a banilor a fost posibilă deoarece prin gestionarea banilor făcută de către BNR nu a necesitat până la urmă întreaga sumă contractată din partea FMI. Nu s-a mai tras nici ultima tranșă programată, de circa 1 miliard de euro. Astfel, suma care s-a dus către Ministerul Finanțelor a urcat la peste 40% din suma totală a împrumutului stabilit inițial la aproape 20 de miliarde de euro.
Banii primiți de MF de la UE și Banca Mondială, șase miliarde de euro în total, au fost până în 2014 doar purtători de dobânzi. Rambursarea banilor europeni a început în 2015 dar a fost stopată temporar în 2016 prin calendarul agreat, foarte probabil din motive electorale, după care va fi reluată. Plățile ratelor principale către BM se vor face de-abia în 2022-2023.
Dacă cu FMI am încheiat socotelile prin plățile făcute în marea lor majoritate de către BNR în afara bugetului public, diminuarea soldului datoriei către UE și BM arată plățile din principal care vor trebui făcute de Ministerul Finanțelor către aceste instituții.
În tabel aveți imaginea efortului bugetar care va trebui făcut în perioada 2015 – 2023 pentru stingerea efectelor împrumutului contractat în 2009.