De asemenea, moneda românească s-a depreciat puternic și față de dolar, care a depășit nivelul de 3,8 lei. Astfel, dolarul a ajuns la 3,8343, în creștere cu 0,91% față de nivelul atins ieri.
BNR nu poate interveni în piaţă
"Nu nivelul în sine al cursului este o problemă, ci volatilitatea, viteza cu care se depreciază leul, ce indică incertitudine şi erodarea rapidă a interesului investitorilor străni în România", comentează economistul Florin Cîţu. Potrivit acestuia, în prezent, BNR nu poate interveni în piaţă, deoarece anul acesta trebuie să plătească o parte din datoria către FMI.
5 lei/euro reprezintă "următoarea ţintă"
Acesta este de părere că "nu există limită" pentru depreciere, menţionând că un nivel de 5 lei/euro reprezintă "următoarea ţintă". Potrivit lui Cîţu, în asemenea situaţii, economiile se ajustează. Cum anume? De exemplu, persoanele care trebuie să dea mai mulţi bani la rată fie vor tăia din cheltuieli, fie vor încerca să negocieze cu angajatorii să le dea salarii mai mari, spune economistul citat.
"Avem o economie slabă, o politică proastă şi nu avem cum să avem o monedă puternică", spune acesta, iar situaţia va continua şi după referendum, deoarece ne vom confrunta în continuare cu instabilitate fie că va continua lupta dintre preşedinte şi premier, fie că va începe campania pentru alegerile prezidenţiale.
Actuala depreciere accelerată a leului în faţa euro este văzută ca fiind benefică pentru economie de către bancherul de investiţii Matei Păun, el adăugând că deprecierea de 6% de la începutul anul şi până acum este destul de redusă, fiind de dorit să se ajungă la 10-20% până la finalul anului.
Citește și Matei Păun: Deprecierea leului cu 6% este redusă. Una cu 10-20% este de dorit
Citește și Cât de rău ne loveşte la buzunar deprecierea leului