Moneda naţională a continuat să se aprecieze în prima parte a şedinţei interbancare de miercuri, evoluţe susţinută de sentimentul pozitiv de pe pieţele din regiune, astfel că BNR a afişat un curs de schimb de 4,1347 lei/euro, cu 1,37 bani mai redus faţă de paritatea de marţi.

În şedinţa anterioară, banca centrală a publicat o referinţă de 4,1484 lei/euro.

Pentru dolarul american, BNR a anunţat un curs de 3,0777 lei/dolar, în creştere cu 0,70 bani faţă rata de marţi, de 3,0707 lei/dolar.

Primele transferuri de miercuri s-au realizat la 4,1450 – 4,1480 lei/euro, uşor sub nivelul de la finele sesiunii de marţi, de 4,1460 – 4,1470 lei/euro.

Ulterior, leul a început să câştige teren în faţă euro, iar cotaţiile au coborât sub 4,14 lei/euro, iar cel mai redus nivel al şedinţei fiind de 4,1330 lei/euro.

Potrivit dealerilor, evoluţa pozitivă a fost susţinută de rezultatele bune anunţate de companiile din SUA, iar în această şedinţă nu sunt planificate date economice importante. Piaţa va urmări în special discuţiile dintre oficialii greci şi reprezentanţii UE şi ai FMI, privind detaliile programului economic prin care statul elen ar putea obţine un pachet de ajutor extern estimat la 45 miliarde de euro.

Cu puţin înainte de ora 13:00, băncile cotau euro la 4,1345 – 4,1355 lei.

Pe piaţa monetară, dobânzile pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au coborât uşor, de la 2,22 – 2,72% la 2,11 – 2,61%. Pentru depozitele la o săptămână, băncile au afişat dobânzi în stagnare, la 2,51 – 3,01%.

SURSA: Mediafax