Puţin după ora 15:00, euro s-a tranzacţionat pe piaţa interbancară la 4,5715 lei (vezi graficul de jos), cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.
Totodată, cursul dolarului american părea că urcă mult mai vertiginos, trecând chiar de 3,75 lei. În jurul orei 16:00, dolarul american s-a tranzacţionat la 3,7548 lei (vezi grafic), de asemenea cel mai ridicat nivel din istoria pieţei valutare.
DEZASTRU: Derapajele politicienilor duc LEUL la MINIM ISTORIC – 4,5495 lei/euro
Excesul de zel al puterii pentru a organiza în cea mai mare grabă referendumul pentru suspendarea preşedintelui a fost primită cu mare dezamăgire de piaţa interbancară, unde cursul euro a urcat peste nivelul de 4,46 lei, iar BNR abia a reuşit să ţină referinţa sub 4,55 lei/euro. De asemenea, leul a atins un minim record şi în faţa dolarului.
Cursul oficial al euro a urcat astfel 2,43 bani (0,54%), până la 4,5495 lei, stabilind astfel cel mai ridicat nivel din toate timpurile.
Pentru azi, BNR a anunţat un curs al dolarului american de 3,7274 lei, cel mai mare din istorie, cu 2,43 bani peste precedentul record de ieri.
Practic, leul era condus pe această depreciere semnificativă exclusiv din cauza exceselor politice pentru a devansa referendumul stabilit deja pentru 29 iulie, iar deprecierea era limitată de intervenţiile BNR.
Pentru că dacă ne uităm în regiune, în jurul orei 13:00, monedele aveau o evoluţie extrem de stabilă, forintul şi zlotul scăzând doar cu mai puţin de 0,1%, iar coroana cehă câştigând mai puţin de 0,1%.
Ce se întâmpla dimineaţă
Leul se depreciază puternic pe piaţa valutară interbancară, după ce, luni, a atins un minim istoric faţă de euro, iar ieri a depăşit pragul de 3,7 lei pentru un dolar.
Astăzi, la ora 9.18, leul continuă să piardă din valoare în raport cu moneda europeană. Un euro este cotat, pe piaţa valutară interbancară, la 4,5412 lei, cu mult peste maximul oficial de luni de 4,5275 lei/euro.
La ora 10.00, cursul sărise peste pragul de 4,55 lei. La ora 10.34, un euro se tranzacționa cu 4,56 lei.
Nici în raport cu dolarul american leul nu stă mai bine. La aceeaşi oră, dolarul american era cotat pe piaţa interbancară la un curs de 3,7227 lei, peste cel oficial de ieri de 3,7031 lei/dolar.
Ieri, premierul României, Victor Ponta, s-a aflat la Bruxelles pentru a da explicații oficialilor europeni cu privire la evenimentele care au loc în România în ultimele săptămâni.
Curs "relativ de echilibru"
Politica Băncii Naţionale a României de a menţine un curs "relativ de echilibru" a fost o abordare corectă, chiar dacă unii consideră cursul supraevaluat din cauza intervenţiilor BNR, a declarat joi, la o masă rotundă pe teme economice, guvernatorul Mugur Isărescu.
Intervenţiile BNR pe piaţa valutară au respectat o regulă strictă, practic a fost vândut pe piaţă ceea ce a împrumutat Ministerul Finanţelor Publice de pe pieţele externe pentru a finanţa deficitul guvernamental, a explicat Isărescu.
În opinia sa, România nu este în situaţia de a putea stimula creşterea economică, bazată pe exporturi, prin deprecierea leului.
‘Nu degeaba plâng exportatorii. Lor le trebuie mai degrabă predictibilitate. Dacă vrei ca deprecierea să ducă la creştere economică prin exporturi trebuie să ţii cont şi de structura economiei. Nu văd această situaţie în România’, a afirmat guvernatorul BNR.
Oficialul BNR a menţionat că MFP s-a finanţat în această perioadă în mare măsură din resurse externe, iar BNR a încercat să controleze variaţiile masei monetare fără a recurge la sterilizări, care sunt foarte costisitoare acum şi ar conduce la deficit cvasifiscal.
Unii dealerii se aşteaptă ca leul să fie afectat la fel cum a fost după demiterea guvernului Ungureanu. Atunci, cursul a urcat cu circa 10 bani, de la 4,37 lei până la 4,47 lei. Acum, dealerii se aşteaptă să vedem cursul euro urcând cu circa 1.000 de puncte de bază (10 bani, n.r.), până în jurul a 4,55-4,57 lei. Şi asta în condiţiile în care ar fi ţinut discret de BNR.