Cursul Brokeraj de Afaceri, oferit în exclusivitate în România de către CCIR

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) organizează, prin intermediul platformei Zoom, cursul Brokeraj de Afaceri. Acest curs este oferit în exclusivitate în România de către CCIR, modulele fiind acreditate de către International Business Brokers Association. Cursul Brokeraj de Afaceri se va desfăşura în între 12 şi 15 iulie.

Absolvenții cursului, care vor fi acreditați la nivel internațional, vor activa pe un segment de piață în creștere, avându-se în vedere faptul că la ora actuală există o cerință din ce în ce mai mare din partea antreprenorilor de a primi suport în etapa de exit pentru afacerea pe care au construit-o.

Deoarece domeniul brokerajului de afaceri este unul foarte dinamic, absolvenții acestui curs vor putea interacționa cu antreprenori din domenii de activitate diverse, îmbunătățindu-și, în acest mod, abilitățile de a analiza, de a proiecta și de a evalua afacerile pe care le vor reprezenta.

Nu în ultimul rând, CCIR, împreună cu partenerul cu care dezvoltă acest proiect, pune la dispoziția cursanților o serie de instrumente digitale, precum și o platforma electronică indexată SEO.

Mai multe detalii despre acest curs, precum și despre modalitatea de înscriere, puteți afla accesând acest link:

https://ccir.ro/event/brokeraj-de-afaceri-12-15-iulie-2022/

Cursul Brokeraj de Afaceri este parte a unui proiect de anvergură națională, dezvoltat de CCIR, dovedit și testat în mod sistematic în țări din Europa de Vest și pe continentul american și care este menit să contribuie rapid și semnificativ la îmbunătățirea mediului de afaceri din România, prin facilitarea vânzării, cumpărării și transferurilor afacerilor mici și mijlocii.

În cadrul acestui proiect, proprietarii de întreprinderi mici și mijlocii vor găsi soluții integrate pentru provocările pe care le întâmpină în afacerile pe care le conduc, primind consultanță și suport atât pentru dezvoltarea afacerilor și pregătirea acestora pentru vânzare, cât și pentru cereri specifice de tip juridic, economic sau fiscal.

Sistemul este gândit ca un one-stop-shop, unde întreprinzătorii pot găsi nu numai soluții inovative pentru afacerile lor, dar și o comunitate de profesioniști gata să îi susțină în proiectele de business.