Decizia asupra datoriei Greciei va avea efecte și asupra leului. În cazul în care datoriile vor fi restructurate, euro și monedele naționale din regiune vor fi afectate și, implicit, se vor deprecia. Dacă restructurarea va fi mai „blândă”, atunci leul va avea mai puțin de suferit.
Teama piețelor financiare față de datoria publică a Greciei a revenit în prim plan odată cu apariția discuțiilor referitoare la măsurile ce urmează a fi luate. Cum șeful FMI urmează a fi numit, investitorii se întreabă ce se va alege în următoarea perioadă pentru datorie, variantele fiind de restructurare puternică, ceea ce se traduce prin pierdere pentru creditori, sau de împingere a datelor scadente.
„Varianta blândă ar însemna prelungirea scadențelor pentru împrumuturile deja acordate. Unii oficiali europeni au părut de acord cu această variantă, însă Banca Centrală Europeană s-a opus cu fermitate, amenințând cu retragerea sprijinului acordat băncilor grecești”, spune Victor Safta, directorul sucursalei X-Trade Brokers. „Cealaltă variantă, cea a unei restructurări dure, ar însemna că cei care au împrumutat deja Grecia nu și-ai mai recupera în întregime împrumuturile, iar o asemenea mișcare au avea efecte negative importante asupra monedei europene”, completează Victor Safta. Pe lângă BCE și agenția de evaluare Fitch a „turnat gaz pe foc”, după ce a redus, vineri. ratingul Greciei cu trei trepte și a anunțat că o prelungire a maturităților ar fi echivalată cu un default (adică cu o imposibilitate a efectuării plăților, situație în care Grecia oricum este chiar dacă nu recunoaște încă).
Problema zonei euro este și mai mare din cauza Italiei, care a evitat până în prezent atenția speculatorilor în căutare de vulnerabilități, dar ar putea intra pe lista acestora, conform analiștilor X-Trade. Agenția S&P a schimbat perspectiva de rating de la stabilă la negativă, păstrând totuși ratingul A+. Italia are un deficit public de 4,6% (în 2010), iar datoria publică a ajuns la 120%, de două ori mai mare decât limita acceptată de UE. Mai mult, „alegerile regionale din Spania, câștigate de opoziție, ar putea periclita măsurile de austeritate și arată că deficiențele finanțelor din regiune sunt mai mari decât cele cunoscute”, spune Safta.
Euro a pierdut 5,4% de la începutul lunii mai în faţa dolarului, coborând în acelaşi timp la un minim istoric în faţa francului elvețian. FMI a avertizat ca îngrijorările privind datoria publică din unele state se pot extinde şi ar putea afecta atât ţările centrale, cât şi Europa de Est. De la începutul lunii, forintul a pierdut 2,6% în faţa Euro, în timp ce zlotul a evoluat volatil, dar cu amplitudini limitate, pierzând 0,5% în acelaşi interval. Leul a fost în bună parte izolat faţă de îngrijorările vizând Grecia şi Portugalia în primul trimestru al anului, pe seama semnalelor că economia dă semne timide de revenire. Totuşi „scutul” pare să slăbească, leul pierzând 1,2% în faţa euro de când scenariul unei restructurări a datoriei în Grecia a căpătat mai multă credibilitate, adică în ultimele trei săptămâni. „Leul, cu toate că oferă un randament apetisant, rămâne într-o zonă de risc. În cazul unei restructurări blânde a datoriei greceşti, ar putea fi vorba mai mult de un frison mai puţin sesizabil, dar o restructurare dură a acesteia ar putea aduce anumite deprecieri monedei naţionale, care rămâne încă relativ puternică în contextul dat”, arată șeful X-Trade Brokers România.