Este leul subevaluat? Așa s-ar părea, comparând prețurile din România și SUA ale celui mai popular sandviș de la McDonald’s. Experții vorbesc, însă, mai degrabă despre o supraevaluare.
Încă din 1986, ziariștii de la „The Economist“ folosesc indicele Big Mac pentru a stabili cât de aproape sunt ratele de schimb valutare de o valoare corectă. Indicele se bazează pe prețul respectivului sandviș în diferite țări și pe teoria parității puterii de cumpărare (PPP), care susține că, pe termen lung, cursurile de schimb ar trebui să se miște astfel încât să egalizeze prețurile unui coș identic de cumpărături din două state diferite.
Însă lucrurile nu stau mai niciodată așa și ratele de schimb suferă numeroase influențe, oficiale și neoficiale. „Un curs mai slab îmbunătățește competitivitatea unei țări, făcând exporturile mai ieftine. De asemenea, el încurajează consumatorii să renunțe la produsele importate, mai scumpe, în favoarea celor locale, mai ieftine“, explică jurnaliștii britanici. Ultima ediție a indicelui arată că, în raport cu dolarul american, valutele continuă să fie ieftine în țările emergente și supraevaluate în vestul Europei.
Leul pare a fi nedreptățit
Calculul este simplu: se ia prețul local al unui Big Mac și se împarte la prețul mediu din SUA (3,73 dolari). Se compară apoi rezultatul cu rata oficială de schimb dintre dolar și valuta națională. Dacă primul este mai mare, moneda locală este supraevaluată. Dacă, din contra, rata oficială este mai mare, atunci avem de-a face cu o subevaluare.
În cazul României, luăm cei 8,50 lei (prețul unui Big Mac) și îi împărțim la 3,73. Rezultă 2,28, mult sub cursul oficial de 3,10 lei pentru un dolar. Cu alte cuvinte, potrivit metodei inventate de The Economist, trebuie să tragem concluzia că leul este subevaluat cu circa 26% față de dolar.
Ideea leului subevaluat este privită cu reticență de analiștii economici. Daniel Dăianu crede că, pentru România, calculele sunt influențate și deformate în mare măsură de ponderea mare a unei populații rurale care nu intră aproape deloc în jocul economic. „Cu cât ponderea bunurilor «tradable» este mai mare într-o economie, cu atât calculele sunt mai pertinente“, afirmă acesta.
Între critici și confirmări
Nici Doru Lionăchescu, Managing Partner la Capital Partners, nu pare foarte convins de acuratețea metodei Big Mac. „Să nu simplificăm ceea ce nu se poate simplifica. Cred că mai putem găsi patru indicatori empirici care să ne ducă, fiecare, la o cu totul altă concluzie. Indicele cu pricina este, până la urmă, o joacă“, declară acesta. Lionăchescu mai spune că, în cazul României, e foarte greu să susții că moneda națională este prea slabă, când, de fapt, pentru a reflecta performanțele economice, leul ar trebui să se mai devalorizeze.
Criticii teoriei Big Mac mai aduc în discuție faptul că, deși produsul final este același, prețul său se stabilește diferit. Există țări în care costul muncii sau cel al transportului cântăresc mai mult, în timp ce în altele este mai mare ponderea taxelor sau cea a materiei prime. Nu în ultimul rând, marja de profit este diferită.
Totuși, în ciuda tuturor punctelor slabe, indicele Big Mac s-a dovedit, în destule rânduri, o metodă extrem de simplă de a arăta ceea ce mulți știau sau simțeau: unele valute erau în mod artificial sub sau supraevaluate. Mai mult, anumite prognoze bazate pe corelațiile dintre prețurile celebrului sandviș au fost confirmate de realitate. Se va întâmpla la fel și în cazul leului? Cu alte cuvinte, urmează o apreciere a monedei naționale? Dacă da, atunci Big Mac a fost primul care a simțit-o.
26%
Cu atât ar fi subevaluat leul în raport cu dolarul (și, ca urmare, și față de euro și alte valute), potrivit metodei de calcul a celor de la The Economist
