Nivelul chiriilor pentru locuinţe va varia, în acest an, pe o piaţă marcată de volatilitatea cursului de schimb şi de frânarea ritmului de creştere a salariilor. Prima mişcare majoră a apărut în intervalul septembrie - octombrie 2008, când oferta de locuinţe destinate închirierii a crescut exploziv. Motivele erau două. Primul: începerea anului universitar, care aduce de regulă o creştere a valorii chiriilor, dar şi a ofertelor. Al doilea: scăderea tot mai accentuată a vân
Nivelul chiriilor pentru locuinţe va varia, în acest an, pe o piaţă marcată de volatilitatea cursului de schimb şi de frânarea ritmului de creştere a salariilor.
Prima mişcare majoră a apărut în intervalul septembrie – octombrie 2008, când oferta de locuinţe destinate închirierii a crescut exploziv. Motivele erau două. Primul: începerea anului universitar, care aduce de regulă o creştere a valorii chiriilor, dar şi a ofertelor. Al doilea: scăderea tot mai accentuată a vânzărilor de locuinţe, din cauza preţului foarte ridicat şi a restricţionării accesului la credite. Practic, oferta a crescut, atunci, cu 41% la apartamentele cu două camere şi cu circa 20% la garsoniere, majoritatea fiind scoase şi la vânzare, proprietarii încercând, practic, să joace la două capete. Prezentul nu aduce schimbări majore. Oferta rămâne ceva mai ridicată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, motivul fiind evident – blocajul vânzărilor din segmentul rezidenţial -, iar chiriile au stagnat, ba chiar au scăzut cu 10%-15% în zonele periferice ale marilor oraşe. Pe de altă parte, chiriile altădată apropiate ca valoare au început să se diferenţieze. „Oferta a crescut simţitor, iar nivelul chiriilor diferă foarte mult pe fiecare zonă în funcţie de amplasament, de tipul proprietăţii (apartament sau casă), suprafaţă, vechimea clădirii, îmbunătăţiri, mobilier, grad de utilare etc. Astfel, ele pornesc de la 300-500 de euro lunar, pentru o garsonieră, şi ajung până la 5.000-7.000 de euro, pentru o vilă”, exemplifică Anda Marian, şeful departamentului rezidenţial al consultantului imobiliar MediaCity.
Leul devine monedă de negociere
Noua stare de lucruri a impus modificări de comportament. „Clienţii care încheie contracte pe termen mai scurt, de maximum opt – zece luni, preferă să stabilească plata chiriei în lei, pentru a se asigura că nu vor exista diferenţe mari de la o lună la alta”, explică Laura Mocanu.
Ape tulburi şi în provincie
Creşterea ofertei de închirieri nu vine numai din componenta veche a pieţei locuinţelor. Pe fondul expectativei clienţilor, unii dezvoltatori au decis să închirieze apartamentele din proiectele finalizate şi nevândute, situaţie ce apare atât în Capitală, cât şi în provincie, iar chiriile cerute sunt de 0,5% din valoarea de vânzare a locuinţei. Problema este amplasamentul, majoritatea acestor proiecte fiind situate în zone periferice, cele din centru sau din nord (cazul Capitalei) fiind mult prea scumpe şi, practic, deschise doar expaţilor care dispun de bugete de 1.500 – 2.000 de euro lunar.
Odată întorşi pe piaţa medie, în marile oraşe universitare (precum Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara sau Târgu Mureş), chiriile vor oscila, potrivit agenţilor imobiliari din aceste localităţi, între creşteri de maximum 15%, pentru locuinţele cu grad de confort ridicat şi amplasate în zone centrale sau semicentrale, şi scăderi de 10%-15%, pentru cele de calitate scăzută şi situate în zone mărginaşe.
Practic, deşi multe agenţii imobiliare mici şi medii şi-au concentrat atenţia pe piaţa închirierilor ca urmare a faptului că este singura care mai aduce venituri, principala modificare stă în atitudinea potenţialilor chiriaşi, care au devenit extrem de atenţi la ofertă, preţ şi calitate. La fel ca şi cumpărătorii, ei preferă mai degrabă să mai aştepte, dacă au posibilitatea, decât să plătească sumele pretinse de proprietarii care uită că nu mai sunt ei cei care fac regulile în piaţă.
Laura Mocanu, Eurometropola
600 de euro lunar reprezintă chiria medie pentru un apartament cu două camere din Capitală. În funcţie de zonă şi confort, în 2009, aceasta poate oscila în sus sau în jos cu maximum 15%
480 de euro este chiria medie cerută pentru un apartament cu două camere în Cluj-Napoca. Analiştii estimează că anul acesta valorile cerute vor stagna, în zonele periferice putând apărea scăderi de circa 10%
400 de euro se cer, în medie, pentru apartamentele cu două camere din Iaşi. Anul trecut, proprietarii apartamentelor din zonele centrale au pretins şi peste 700 de euro lunar
400 de euro pretind, în medie, şi proprietarii din Timişoara. Deşi piaţa stagnează acum din punctul de vedere al chiriilor, acestea au crescut în intervalul 2005 – 2008, de la 220 de euro/lună, la peste 700 de euro lunar