Comparativ cu ultima referinţă din 2010, de 4,2848 lei, cursul euro încheie acest an în urcare cu 0,82%, potrivit datelor BNR.
De asemenea, referinţa pentru dolarul american a urcat azi cu 0,17% (0,58 bani), până la 3,3393 lei.
Dealerii spun că piaţa a fost azi destul de segmentată, iar euro a fost cotat cel mai sus la 4,33 lei în ceea ce priveşte tranzacţii efectiv încheiate.
„Astăzi s-a cotat destul de larg. Piaţa a fost destul de volatilă, nefiind mulţi clienţi în piaţă. Volumele au fost cu 25-40% mai mici decât într-o zi obişnuită. Spre exemplu, până în jurul orei 13.00 s-au încheiat circa 90 de tranzacţii, când altă dată aveam 120-150 de tranzacţii. Cred că sesiunea s-a cam încheiat, lumea fiind deja cu gândul la vacanţă”, a declarat un dealer pentru Capital.
În acest an, referinţa euro a evoluat între un minim de 4,0735 lei (26 aprilie) şi un maxim de 4,3620 lei (25 noiembrie).
Leul, cea mai stabilă monedă din regiune
Având confortul unui buffer mai mult decât suficient în ceea ce priveşte nivelul rezervelor valutare, BNR a acţionat în acest an tensionat pentru a contracara fluctuaţiile bruşte ale leului, astfel că rezultatul acestei politici se vede cel mai bine prin comparaţie cu celelalte monede din regiune.
Astfel, în vreme ce leul a încheiat acest an în scădere cu doar 0,8% în raport cu euro (ultima referinţă din 2010), deprecierea zlotului polonez şi a forintului maghiar s-a măsurat în acest an cu două cifre.
Zlotul polonez a pierdut teren consistent în faţa monedei europene, cursul urcând cu circa 12,3%, de la 3,96/euro până la peste 4,44/euro, iar forintul maghiar s-a depreciat într-o măsură similară, cursul avansând cu 12%, de la 278,4/euro, până la 311,9/euro.
Practic, leul a bătut per ansamblul anului 2011 chiar „performanţa” coroanei cehe, o monedă extrem de stabilă, dar care faţă de finalul lui 2010 a pierdut circa 3%, de la 25,07/euro, până la 25,81/euro.
Cursul euro încheie anul la 4,32 lei, cu doar 0,8% mai sus decât în 2010
30 decembrie 2011, 14:00
Ultima modificare în 30 decembrie 2011, 16:00
Pe o piaţă valutară în care a domnit atmosfera de vacanţă, moneda naţională s-a tranzacţionat azi într-un interval destul de larg, astfel că BNR a anunţat o cotaţie de referinţă pentru euro de 4,3197 lei, în urcare cu jumătate de procent (2,17 bani).
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Leul s-a depreciat puternic față de dolar
- Leul își continuă aprecierea
- De ce se apreciază leul? Până la sfârșitul lunii ianuarie, băncile trebuie să vândă 1 miliard de euro
- UPDATE: Franklin Templeton consideră că decizia Tribunalului Bucureşti nu are impact material asupra FP
- Unde se opreşte leul? Cursul euro a coborât la aproape 4,29 lei
- Viitorul nu sună prea bine pentru piața de capital
- Şoc la Fondul Proprietatea! Instanţa anulează numirea Franklin Templeton la conducerea FP
- Cursul euro mai face încă un pas pentru a intra sub 4,30 lei
- Veştile bune de la BNR continuă: Cursul euro coboară la 4,30 lei, după trei luni
- Leul își continuă aprecierea