BNR a anunţat un curs de referinţă al euro de 4,3792 lei, în urcare cu 0,47 bani (0,11%), la doar 0,02 bani de maximul absolut, de 4,3794 lei, înregistrat în urmă cu o lună.
Potrivit dealerilor, deşi în jurul orei 13.00 leul se tranzacţiona dincolo de 4,38/euro, BNR a aranjat cursul din pix, întrucât populaţia este foarte sensibilă la titlurile televiziunilor generaliste care anunţă noi maxime istorice.
"Cursul de schimb este o chestiune foarte sensibilă, politic vorbind, iar BNR face tot posibilul să menţină cursul sub maximul istoric. Cum populaţia are o cultură financiară limitată, BNR nu vrea să vadă pe televiziunile generaliste titluri care anunţă maxime istorice. De aceea, şi azi BNR a ajustat cursul din pix, deşi la acea oră piaţa era la peste 4,38/euro, mai exact la 4,3815-4,3825", explică un dealer.
Potrivit acestuia, alegerile din Franţa sunt principalul motiv pentru care pieţele sunt agitate în prezent.
"Alegerile din Franţa au indus multă nervozitate în pieţe. Pe de-o parte, Hollande, care porneşte ca favorit, vrea renegocierea tratatului de la Lisabona şi a tratatelor de bailout (salvare a instituţiilor financiare n.r.), mai exact vrea ca băncile să îşi asume mai multe pierderi decât au facut-o. De partea cealaltă, Sarkozy are şanse să câştige în turul doi, dar cu voturile extremei drepte, ale lui Le Pen, care vrea ieşirea Franţei din zona euro. Chiar dacă nu se pune problema ieşirii Franţei din zona euro, Sarkozy tot va trebui să facă nişte compromisuri pentru a-şi asigura voturile lui Le Pen", a conchis dealerul.
Pe piaţa valutară, euro s-a depreciat cu 1,2% în raport cu yenul, cu 0,6% în raport cu dolarul american şi cu 0,4% în raport cu lira sterlină.
În plus, monedele emergente din Europa pierdeau la rândul lor teren în faţa euro. Zlotul polonez scădea cu 0,25%, forintul maghiar se deprecia cu 0,65%, iar coroana cehă pierdea 0,49%.
Cursul euro/leu, aproape de maximul istoric, din cauza alegerilor din Franţa
23 aprilie 2012, 15:12
Ultima modificare în 23 aprilie 2012, 18:12
Moneda naţională a resimţit azi impactul alegerilor prezidenţiale din Franţa, care au generat multă nervozitate în pieţe. BNR abia a reuşit să anunţe azi un curs de referinţă al euro cu foarte puţin sub maximul istoric, în condiţiile în care euro se deprecia consistent faţă de yen, dolar şi lira sterlină, iar monedele emergente se depreciau la rândul lor faţă de euro.
Etichete: curs bnr,
curs leu/euro,
depreciere,
moneda,
moneda nationala,
moneda unica
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook