Moneda naţională s-a apreciat în debutul primei şedinţe a săptămânii, pe fondul revenirii interesului jucătorilor pentru plasamente riscante, după ce Germania şi Franţa au anunţat că ar putea prelua obligaţiuni elene, iar cursul a coborât spre 4,1 lei/euro în prima oră de tranzacţionare. La deschidere, cotaţiile se situau la 4,1080 - 4,1100 lei/euro, mai jos faţă de cele de la finele sesiunii de vineri, când euro era tranzacţionat peste nivelul de 4,11 lei. Valutele din
Moneda naţională s-a apreciat în debutul primei şedinţe a săptămânii, pe fondul revenirii interesului jucătorilor pentru plasamente riscante, după ce Germania şi Franţa au anunţat că ar putea prelua obligaţiuni elene, iar cursul a coborât spre 4,1 lei/euro în prima oră de tranzacţionare.
La deschidere, cotaţiile se situau la 4,1080 – 4,1100 lei/euro, mai jos faţă de cele de la finele sesiunii de vineri, când euro era tranzacţionat peste nivelul de 4,11 lei.
Valutele din regiune au început să câştige teren încă de vineri seară, ca urmare a deprecierii dolarului, în urma informaţiei conform căreia Germania ar putea cumpăra obligaţiuni elene prin intermediul băncii de stat KfW Group.
Ulterior, Franţa şi Olanda şi-au anunţat şi ele intenţia să cumpere obligaţiuni greceşti pentru a ajuta autorităţile de la Atena să rezolve problema crizei datoriilor.
În jurul orei 10:30, transferurile se perfectau la 4,1010 – 4,1040 lei/euro.
Referinţa publicată de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut vineri cu 1,82 bani, la 4,1073 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni. Banca centrală a publicat o rată inferioară la 11 februarie, de 4,1071 lei/euro.
Moneda americană s-a depreciat pe pieţele internaţionale, astfel că a pierdut teren şi faţă de leu, iar BNR a afişat o referinţă de 3,0151 lei/dolar, cu 4,07 bani sub rata de joi, de 3,0558 lei/dolar.
Pe piaţa monetară, băncile afişau dobânzi de 5,25 – 5,75%, uşor mai sus faţă de cele de vineri, de 5,53 – 6,03%.
SURSA: Mediafax