Moneda naţională a recuperat ceva teren în faţa euro după deprecierea consistentă de ieri, cursul oficial coborând aproape de 4,52 lei. Cu toate acestea, dealerii spun că spectrul deprecierii nu s-a îndepărtat şi putem vedea cursul mergând pe termen scurt spre 4,58 lei, dacă BNR ar lăsa piaţa liberă.
Banca centrală a anunţat azi un curs al euro de 4,5209 lei, în coborâre cu 1,31 bani (0,29%), după ce ieri consemnase a treia zi de depreciere consecutivă a leului.
Deprecierea de ieri a leului a fost limitată de faptul că străinii nu au prea avut unde să vândă din titlurile de stat pe care le deţineau, în schimb au avut piaţa foarte lichidă în Polonia şi Ungaria, unde au vândut masiv şi au depreciat zlotul şi forintul puternic, cum nu au mai facut-o de mult, cu 1,35%, respectiv 0,7%.
Astăzi, în jurul orei 13:40, zlotul polonez recupera 0,65%, până la 4,3184/euro, iar forintul maghiar – 0,45%, până la 298,56/euro. Faţă de închiderea de ieri, leul avansa cu 0,25%.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, acesta a coborât cu aproape 2 bani (0,57%), până la 3,4179 lei-