Cursuri de Inteligență Artificială. Unde poți învăța să folosești această tehnologie

inteligenta artificiala

SURSĂ FOTO: Dreamstime

În contextul deficitului de specialiști IT din industrie, dar și al impactului tot mai mare pe care noile tehnologii sunt așteptate să îl aibă la nivelul întregii economii, ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, anunță extinderea portofoliului de programe de training cu noi cursuri și va pregăti specialiști în Artificial Intelligence (AI), Machine Learning (ML), Scrum & Agile.

Cursuri de Inteligență Artificială. Noile programe de formare profesională completează portofoliul de cursuri și examene ISTQB pentru care ANIS este furnizor acreditat de peste 10 ani.

Cursuri de Inteligență Artificială

Cursurile de Inteligență Artificială & Machine Learning vor fi organizate în parteneriat cu Bittnet Training și se adresează atât celor aflați la început în studierea celor două domenii menționate, dar și celor care vor să acceadă la un nivel intermediar. Printre temele abordate se numără:

  • Artificial Intelligence Essentials
  • AI Product Owner
  • Machine Learning Fundamentals
  • MLOps: Deploying ML Solutions (nivel intermediar)
  • Secure ChatGPT
  • Basics of ChatGPT Development & Automation
SURSA FOTO: Dreamstime

Cursurile vor pregăti viitori experți în gestionarea dezvoltării de produse

Cursurile de formare în metodologii Scrum & Agile va pregăti viitori experți în gestionarea dezvoltării de produse (Professional Scrum Product Owner), dar și team leaderi sau manageri care vor înțelege mai bine rolul lor într-o companie agilă și vor gestiona mai bine procesele pentru a spori eficiența întregii organizații (cu ajutorul cursurilor Professional Agile Leadership Essentials și Professional Scrum Master). Participanții pot consulta calendarul de cursuri pe website-ul Asociației și se pot înscrie prin email la certificari@anis.ro.

„Angajatorii și organizațiile patronale sunt principalii vectori de formare profesională din România. Conform unui raport Concordia, 57% dintre cei care au participat în ultimul an la un curs au urmat o sesiune de formare organizată de compania unde este angajat sau de către o asociație patronală. Învățarea continuă este singura modalitate prin care vom reuși să ținem pasul cu transformarea digitală a tuturor sectoarele economice, una dintre sursele importante de păstrare a competitivității economiei locale”, spune Corina Vasile, director executiv ANIS.

În prezent însă, după cum subliniază același raport (“Participarea în programe de învățare continuă în România”/CP Concordia) doar 28,5% dintre românii activi au participat la cursuri de instruire profesională la locul de muncă în ultimele 12 luni și 21,5% în afara locului de muncă, în timpul liber. Coroborate toate aceste date cu faptul că, în România, 50-54% din timpul de lucru este alocat unor sarcini care ar putea fi automatizate, conform „Trends Shaping the Future of Work”, investițiile în formarea continuă sunt o reală necesitate.