Cursul se va derula în perioada noiembrie 2020 – februarie 2021, în cadrul proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție pentru toți”, cod proiect SIPOCA 493/MySMIS 125435, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivul specific 2.3. Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității serviciilor furnizate la nivelul acestuia.
Cursul „Protecția juridică a drepturilor omului – jurisprudența CEDO” va fi gratuit, desfășurându-se online. Participanții trebuie să îndeplinească unul din următoarele criterii: desfășoară sau sunt autorizate să desfășoare o activitate juridică și specialiști în domeniul dreptului și/sau cu atribuții în legătură cu activitatea sistemului judiciar și personal din cadrul instituțiilor din sistemul judiciar (ex. judecători, procurori, personal asimilat acestora, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, auditori de justiție, alte categorii de personal din instanțe și parchete, personal din cadrul sistemului de probațiune, penitenciar, personal al instituțiilor centrale și al structurilor acestora de la nivel central sau local etc.)
Obiectivul cursului îl reprezintă:
- delimitarea conceptuală a drepturilor omului, principiile și principalele documente utilizate în domeniu;
- înțelegerea și utilizarea adecvată a terminologiei specifice utilizate în domeniul protecției drepturilor omului;
- studiul unor concluzii generate din jurisprudență.
Tematica orientativă a cursului este:
- Introducere CEDO (prezentare generală, schimbări recente și viitoare); mecanisme și instrumente de protecție a drepturilor omului;
- Standardele aplicabile privind drepturile omului;
- Pregătirea unei cereri pentru a fi depusă la CEDO și traseul acesteia, însoțite de exemple și aplicații practice;
- Condiţiile de formă, condiţiile de admisibilitate, condiţiile de ordin procedural, condiţiile cu privire la conţinut;
- Jurisprudența împotriva României;
- Rolul media în sistemul protecției drepturilor omului.
Proiectul „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție pentru toți” este implementat în perioada 07.03.2019 – 07.02.2021 și are o valoare totală de 1.829.523,99 lei din care asistență financiară nerambursabilă 1.792.933,51 lei, iar contribuția proprie este de 36.590,48 lei.
Scopul proiectului îl reprezintă facilitarea accesului la justiție al cetățenilor, în special al grupurilor vulnerabile, prin activități de informare și promovare a drepturilor și serviciilor de care pot beneficia, dar și prin îmbunătățirea calității serviciilor juridice.
În cadrul proiectului vor mai avea loc workshop-uri dedicate avocaților și sesiuni de informare pentru publicul larg.
Principalele rezultate atinse/aşteptate ale proiectului sunt:
- 600 de practicieni ai dreptului care beneficiază de activități de dezvoltare/aprofundare cunoștințe în domeniul protecției juridice a drepturilor omului;
- 18 workshop-uri organizate online, la care vor participa peste 432 de avocați, pentru consolidarea capacității avocaților privind acordarea asistenței juridice în cazurile de discriminare;
- 25 de sesiuni de informare în rândul cetățenilor cu scopul de a îmbunătăți accesul cetățenilor la justiție, cu accent pe grupurile vulnerabile, la care vor participa peste 875 de persoane;
- 1 Ghid privind acordarea asistenței juridice gratuite și distribuirea acestuia către 500 de persoane;
- Dezvoltarea unei platforme online cu resurse și informații juridice.
Pentru înscrieri și detalii suplimentare legate de proiect, vizitați site-ul www.justitie493.ro. Persoana de contact este: Alexandru Tăcină, responsabil comunicare și promovare; Telefon: 0734480662.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020