Mâine se lansează proiectul ANTREMAN – ”Înfiinţarea Şcolii de Studii Antreprenoriale şi Manageriale”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
ANTREMAN se adresează persoanelor care doresc să inițieze o afacere pe cont propriu într-una din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.
”Pe durata implementării proiectului, aceștia vor participa la cursurile Școlii de Studii Antreprenoriale și Manageriale, vor beneficia de consiliere și mentoring din partea unor întreprinzători de succes și vor fi sprijiniți să-și înființeze propriile firme”, a precizat, pentru Capital, Mirabela Borcos – coordonator Departament Proiecte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNÎPMMR). Durata cursurilor va fi de 18 luni.
Proiectul a cărei valoare eligibilă este de peste 15,65 de milioane de lei, din care 14,42 de milioane reprezintă finanțarea europeană, este coordonat de CNÎPMMR şi se derulează în parteneriat cu Anglia Ruskin University Cambridge şi Academia de Studii Economice Bucureşti. Acesta va fi implementat în perioada 01 octombrie 2010 – 30 septembrie 2013.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea culturii antreprenoriale şi dezvoltarea capacităţii persoanelor de a iniţia şi conduce afaceri de succes prin crearea Şcolii de Studii Antreprenoriale şi Manageriale, în contextul crizei economico-financiare şi al intensificării concurenţei, ca urmare a comprimării cererii şi integrării României în Uniunea Europeană.