Precizări importante pentru toţi elevii şi profesorii din România! Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat cum se va stabili prezenţa elevilor la şcoală, în fiecare săptămână.
Prezenţa fizică a elevilor în şcoli, stabilită în fiecare vineri
Mai precis, în funcţie de rata de infectare din localitatea respectivă, va fi stabilit în fiecare zi de vineri modul în care elevii vor face cursuri săptămâna următoare.
Dacă localitatea înregistrează o rată de infectare cu COVID-19 mai mică de unu la o mie de locuitori, şcolile de acolo vor funcţiona cu prezenţă fizică în săptămâna următoare. Iar acest lucru va fi stabilit de autorităţi în fiecare zi de vineri.
Această măsură va fi aplicată chiar începând din această săptămână, a precizat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
„Dacă școlile sunt în localități unde rata de infectare e mai mică de unu la mie vineri, 14 mai, atunci vor funcționa cu prezență fizică în săptămâna 17 – 21 mai. Pe 21 mai, iar ne uităm”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Cum vor fi recuperate cursurile pierdute din cauza pandemiei?
Ministrul Educaţiei a mai oferit detalii şi despre cursurile pierdute ca urmare a pandemiei şi a măsurilor luate la nivelul învăţământului din România. Cîmpeanu spune că aceste cursuri vor fi putea fi recuperate inclusiv în anul şcolar următor, relatează Antena 3.
„Pierderea e mai mare decât ce se poate recupera într-un timp scurt”, subliniază ministrul.
„Pierderile sunt foarte greu de recuperat. Cei din clasa a VIII-a au cursuri până pe 11 iunie, iar elevii de clasa a XII-a, până pe 4 iunie. Urmează să înceapă Evaluarea naţională pe 22 iunie, prima etapă şi Bacalaureatul, pe 28 iunie.
E adevărat, avem programul de ore remediale, s-au prezentat la aceste ore cu prezenţă fizică. Însă pierderea e mai mare decât ce se poate recupera într-un timp scurt.
Cei din clasele care nu sunt terminale pot recupera pe întregul an viitor, cei din clasele terminale, a VIII-a şi a XII-a, nu au această şansă. Am adaptat programul de examen la specificul acestui an şcolar”, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea