Procesul de acreditare pentru cursurile realizate de Crucea Roșie a fost atent monitorizat și validat de către două organisme internaționale de prestigiu: Centrul Global de Referință în Primul Ajutor (GFARC) și International First Aid Attestation (IFAA).
Crucea Roșie Română intră în liga mare a instruirii internaționale
Potrivit Crucii Roșii Române, această recunoaștere confirmă că organizația oferă cursuri de prim-ajutor la cele mai înalte standarde de calitate. Programa este armonizată în toate filialele naționale, fiind aliniată la cele mai recente ghiduri internaționale în domeniu. Cursurile includ toate manevrele esențiale recomandate pentru situații de urgență, conțin scenarii și demonstrații practice, sunt centrate pe nevoile cursanților și se finalizează cu o diplomă de absolvire recunoscută la nivel global.
Organizația atrage atenția asupra unei realități îngrijorătoare: opt din zece români nu știu să acorde primul ajutor, ceea ce îi expune în fața unor situații critice. Cursurile organizate de Crucea Roșie Română sunt susținute de instructori atestați de GFARC și oferă participanților cunoștințele necesare pentru a salva vieți până la sosirea echipajelor medicale.

Durata unui curs de prim-ajutor poate varia între șase, opt sau douăsprezece ore
Durata unui curs de prim-ajutor poate varia între șase, opt sau douăsprezece ore. La finalul programului, participanții susțin un examen, iar cei care promovează primesc un certificat care confirmă că pot oferi primul ajutor în mod competent și responsabil.
România se remarcă și prin expertiza în domeniu: dintre cei 27 de „Master Educators GFARC” din lume, opt se află în Europa, iar doi dintre aceștia activează în cadrul Crucii Roșii Române. Acest fapt reflectă nivelul ridicat de pregătire și implicare al organizației în promovarea educației pentru salvarea vieții.
Societatea continuă, pentru al treilea an consecutiv, implementarea proiectului național Caravana de Sănătate
Amintim că Societatea Națională de Cruce Roșie din România continuă, pentru al treilea an consecutiv, implementarea proiectului național Caravana de Sănătate, o inițiativă dedicată comunităților vulnerabile din mediul rural. Începând cu 7 aprilie 2025, caravana a ajuns în județul Vrancea, comuna Vânători, satul Mirceștii Noi, unde a fost amplasată în cadrul Centrului Multifuncțional Socio-Medical „La Ion Marica”, înființat de Crucea Roșie Vrancea. Acesta oferă facilități logistice esențiale pentru desfășurarea activității medicale, precum sală de așteptare, acces la toalete cu apă curentă, internet și spațiu pentru masa personalului.
Proiectul este implementat în parteneriat cu comuna Vânători și oferă acces gratuit la asistență medicală de bază pentru populația îmbătrânită, cu sau fără medic de familie. Activitatea caravanei se desfășoară etapizat, astfel: între 7-12 aprilie la Mirceștii Noi, între 12-16 aprilie în satul Vânători, iar între 28 aprilie – 9 mai la sediul Obștei din Negrilești.