"S-a amânat pe 14 decembrie pentru aprofundarea studierii dosarelor. S-au depus rapoartele abia ieri (n.r. marţi) şi n-am avut timp noi, judecătorii, să le vedem şi e nevoie de o aprofundare care să ducă la o soluţie corectă", a declarat, miercuri, preşedintele CCR, Valer Dorneanu. 

El a precizat că dosarul se va conexa, cel mai probabil, cu cel privind legea referitoare la eliminarea a 102 taxe. 

O obiecţie de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost formulată de 65 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL, iar cealaltă de Guvern. 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%. 

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, ulterior, că Guvernul este nevoit să ceară un control de constituţionalitate în cazul legii adoptate de Parlament. "Suntem nevoiţi să cerem un control de constituţionalitate a acestei legi care a fost adoptată şi vreau să fiu foarte clar: această solicitare de control de constituţionalitate vizează doar legea care modifică ordonanţa de urgenţă şi nu ordonanţa de urgenţă ca atare", preciza Cioloş pe 8 noiembrie. 

Creşterile prevăzute în proiectul Legii salarizării unitare sunt în primul rând la salariile mai mici, în timp ce salariul premierului va scădea, a anunţat prim-ministrul Dacian Cioloş.

"Ne-am planificat o creştere începând de anul viitor până în 2021. În primii ani vor creşte mai mult salariile mici şi la urmă vor creşte puţin salariile mari, tocmai pentru a reechilibra şi a aduce echitate (…). Am văzut deja că, după ce s-a publicat proiectul de lege, se publică cât va câştiga preşedintele, premierul, miniştrii, secretari de stat, şamd. Nu cresc salariile, ba chiar la prim ministru va scădea salariul faţă de cât e acum, tocmai pentru a le aduce în grilă. Creşterile sunt în primul rând la salariile mai mici", a declarat premierul Cioloş, duminică, la Digi 24. 

Întrebat ce impact bugetar va avea aplicarea acestei legi în 2017, Cioloş a răspuns: "Pe de o parte, avem ceea ce am decis prin ordonanţa de urgenţă 20, care înseamnă un impact de circa 2,6 miliarde de lei, (…) deci creşterile pentru medici sau pentru sistemul de sănătate, pentru profesori şi câteva reechilibrări în administraţie, la care de anul viitor (…) mai e vorba de încă un miliard şi ceva care s-ar adăuga (…). Important nu e atât cu cât creşti anul viitor, ci important e faptul că la sfârşit, în 2021, ajungem să aşezăm grilele".

AGERPRES