Consiliul Concurenței a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti procesul intentat de Energy Holding SRL pentru anularea deciziei prin care compania a fost sancţionată alături de Hidroelectrica şi alţi parteneri contractuali ai acesteia, instanţa menţinând amenda în valoare de 12.359.852 lei (aprox. 2,8 mil. euro). Hotarârea Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Acesta este cel de al doilea proces finalizat din cele şapte aflate pe rolul instanţelor în urma sancţionării companiei Hidroelectrica și a zece dintre partenerii contractuali cu aproximativ 37 milioane euro pentru încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale pe piața producerii și comercializării de energie electrică.
În cadrul investigaţiei privind contractele pe termen lung încheiate între Hidroelectrica şi unii furnizori de energie electrică şi consumatori eligibili pe piaţa angro de energie electrică, autoritatea de concurenţă a constatat că aceste contracte au avut ca efect blocarea pieţei pentru alţi furnizori şi producători de energie electrică şi consumatori eligibili,
Alături de Hidroelectrica au mai fost sancţionate companiile: ALPIQ ROMINDUSTRIES SRL, ALPIQ ROMENERGIE SRL, ALRO SA, ELECTROCARBON SA, ELECTROMAGNETICA SA, ELSID SA, ENERGY FINANCING TEAM AG (SWITZERLAND), ENERGY HOLDING SRL, LUXTEN LIGHTING COMPANY SA, MENAROM-P.E.C. SA.
Hidroelectrica SA, Elsid SA şi Electrocarbon SA au recunoscut săvârşirea faptelor anticoncurenţiale.