Probleme serioase cu legea pentru Ioan Alexandru Boc. Nepotul primarului din Cluj-Napoca a ameninţat cu moartea un judecător, iar Curtea de Apel Cluj a majorat acum pedeapsa dată în decembrie 2021 de către Judecătoria Turda.
Veşti proaste pentru Ioan Alexandru Boc, nepotul primarului Emil Boc.
Nepotul primarului municipiului Cluj-Napoca are probleme cu legea
Magistraţii de la Curtea de Apel Cluj au decis să majoreze pedeapsa primită de Ioan Alexandru Boc, după ce acesta din urmă l-a amenințat cu moartea pe judecătorul Alexandru Tiliciu, iar Judecătoria Turda a stabilit o pedeapsă uşoară în acest dosar.
Iată soluţia pe scurt stabilită acum de instanţă:
„Admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva Sentinţei penale nr. 548/2021 din data de 22 decembrie 2021, pronunţată de către Judecătoria Turda în dosar nr. 5294/328/2021, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul netemeinicei stabiliri a stării de fapt, a duratei pedepsei principale aplicate inculpatului Boc Ioan Alexandru pentru infracţiunea dedusă judecăţii, al nelegalei reţineri în cauză a prevederilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen., şi rejudecând cauza în aceste limite: Constată că infracţiunea de ultraj judiciar (…) comisă de inculpatul B.I.A. şi dedusă judecăţii în cauză, vizează şi acte de ameninţare cu moartea la adresa persoanei vătămate Tiliciu Alexandru. (…)
Majorează pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.I.A. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar (…) la 1 an închisoare. Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin sentinţa apelată pentru infracţiunea comisă, precum şi dispoziţiile referitoare la constatarea concursului de infracţiuni şi anularea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 5 luni şi 10 zile închisoare şi amendă penală în cuantum de 4500 lei (…)
Dispune suspendarea executării pedepsei principale rezultante a închisorii sub supraveghere şi se va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor (…). Se menţin măsurile şi obligaţiile de supraveghere stabilite prin sentinţa apelată. (…)
Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile O.M.A., P.D.I., Ţ.M. şi persoană vătămată T.A. sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile O.M.A., P.D.I. , Ţ.M şi persoanei vătămate T.A. pe o perioadă de 4 ani (în acest din urmă caz se are în vedere biroul unde efectiv lucrează persoana vătămată T.A. şi nu sediul instanţei unde îşi desfăşoară activitatea). (…) Definitivă.”
17 mesaje de amenințare cu acte de violență și cu moartea trimise către Judecătoria Cluj-Napoca
La data de 24.04.2019, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca cu nr. 21970/211/2019 și a fost repartizat completului P9, titularul acestuia fiind judecătorul Alexandru Tiliciu, scrie Gazeta de Cluj.
În calitate de judecător de cameră preliminară a verificat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă în faza de urmărire penală a lui Ioan Alexandru Boc, context în care a respins cererea de revocare formulată de avocatul inculpatului și a constatat temeinicia și legalitatea măsurii preventive.
Nemulțumit de soluția emisă, în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2019, Ioan Alexandru Boc a expediat de pe adresa sa de e-mail mai multe mesaje pe adresa de corespondență a Judecătoriei Cluj-Napoca, care în ziua următoare au fost listate de către grefieri și depuse la dosarul asociat nr. 21970/211/2019/a1.3, având ca obiect verificarea măsurii preventive ajungând la cunoștința judecătorului Alexandru Tiliciu.
„La data de 18.12.2019, Boc Ioan Alexandru l-a amenințat pe judecătorul persoană vătămată Tiliciu Alexandru, în scop de intimidare și de răzbunare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, în concret, în contextul în care Boc Ioan Alexandru, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca, era judecat sub control judiciar în dosarul privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere, hărțuire, amenințare și ultraj judiciar (…)”, se arată în documentele cuprinse la dosar.
În cadrul aceluiași dosar, se regăsesc nu mai puțin de 17 mesaje de amenințare cu acte de violență și cu moartea trimise de nepotul lui Emil Boc către Judecătoria Cluj-Napoca.