Curtea de Apel Constanța a anulat condamnarea lui Dan Diaconescu

Pe 21 martie 2025, Curtea de Apel Constanța a luat o decizie neașteptată: condamnarea de peste 8 ani de închisoare primită de Dan Diaconescu de la Judecătoria Constanța a fost anulată. Diaconescu, acuzat de act sexual cu un minor, va beneficia de un nou proces, care va începe de la zero, fiind strămutat la Judecătoria Tulcea.

Instanța a ajuns la această concluzie din cauza unor scurgeri repetate de informații din dosar către presă, înainte ca procesul să fie finalizat.

Suspiciuni de lipsă de imparțialitate în procesul lui Dan Diaconescu

Curtea de Apel Constanța a motivat decizia de anulare a condamnării prin „suspiciunea rezonabilă” că Judecătoria Constanța nu îl mai poate judeca cu imparțialitate pe Dan Diaconescu. Aceasta a rezultat din scurgerile de informații sensibile din dosarul penal, care au ajuns în presă încă din faza urmăririi penale și continuând în procedura în cameră preliminară.

Motivarea instanței subliniază că „prin prezentarea unor pasaje lungi din interceptările convorbirilor aflate în dosarul cauzei, intensitatea mesajului oferit prin mass media, potrivit cu care inculpatul este autorul faptelor, ce îi sunt imputate, înainte de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială şi durata de timp pe parcursului căreia au fost scurse informaţii nepublice, din dosarul cauzei, începând cu faza urmăririi penale, dar mai ales în procedura în cameră preliminară, de către Judecătoria Constanţa, aceasta fiind tocmai instanţa care îl judeca în procedura în camera preliminară pe inculpat conduc la reliefarea suspiciunii rezonabile că Judecătoria Constanţa nu îl mai poate judeca cu imparţialitate pe inculpat, de vreme ce prin acţiunea de a continua scurgerile de informaţii nepublice din dosarul cauzei, a înţeles să încalce cel puţin la nivelul aparenţelor, dreptul inculpatului la un proces echitabil”, scrie Ziarul Amprenta.

Informațiile scurse au încălcat dreptul la un proces echitabil

Curtea de Apel a afirmat că aceste scurgeri de informații au compromis „dreptul inculpatului la un proces echitabil” și au violat principiile unui „tribunal independent și imparțial”, un drept garantat de jurisprudența CEDO.

În opinia instanței, „aparenţa de imparţialitate a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa” a fost serios afectată, având în vedere că informațiile scurse au creat un climat public de vinovăție înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive.

„În opinia Curţii, în speţă, Judecătoria Constanţa, datorită împrejurărilor mai sus amintite nu mai poate fi percepută în ochii justiţiabililor şi ai publicului ca un „tribunal independent şi imparţial” aşa cum sintagma se desprinde din jurisprudenţa C.E.D.O, încălcându-se, sub aspectul suspiciunii rezonabile, garanţiile inculpatului la un proces echitabil”, se mai arată în motivarea Curții de Apel.

Dan Diaconescu
SURSA FOTO: Obiectiv de Suceava

Strămutarea procesului la Judecătoria Tulcea

Având în vedere aceste aspecte, Curtea de Apel Constanța a decis ca procesul să fie strămutat la Judecătoria Tulcea, o instanță din aceeași circumscripție, dar care nu a fost afectată de scurgerile de informații din dosar.

„Cum aparenţa de imparţialitate a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa, la nivel de suspiciune rezonabilă, a fost încălcată, prima instanţă apărând ca interesată să îl prezinte pe inculpat opiniei publice, în modalitatea anterior descrisă, în cursul procedurii în cameră preliminară ( care se desfăşoară în camera de consiliu, deci fără participare publicului) ca fiind deja vinovat, înainte de a fi judecat definitiv, urmează a se admite cererea de strămutare formulată, pentru acest motiv, iar cauza penală să fie strămutată la Judecătoria Tulcea, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de apel Constanţa.

Drept urmare, celelalte argumente prezentate în susţinerea cererii de strămutare nu vor mai fi examinate, nefiind utilă cauzei, dar şi excesivă o atare analiză suplimentară”, au adăugat judecătorii cu privire la motivarea sentinței lui Dan Diaconescu.

De asemenea, Curtea de Apel Constanța a menținut măsura preventivă a controlului judiciar asupra lui Dan Diaconescu, considerând că aceasta este necesară pentru buna desfășurare a procesului și pentru a asigura prezența inculpatului în fața instanței. Măsura va fi reevaluată până la data de 12 aprilie 2025, când instanța va analiza din nou necesitatea menținerii acestei măsuri.

În conformitate cu legislația română, Dan Diaconescu beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

„Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”, conform Art. 4, alin. 1 din Codul de procedură penală. Astfel, rejudecarea dosarului va avea loc la Judecătoria Tulcea, iar procesul va continua cu un nou set de proceduri legale.