Așadar, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a validat marți, 10 octombrie, candidaţii pentru două funcţii de vicepreşedinţi şi patru consilieri ai Curţii de Conturi. Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Anterior votului, aceştia au fost audiaţi şi au primit votul din partea senatorilor şi deputaţilor din comisiile reunite de buget finanţe.
Lucian Heiuş a fost validat în funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi
Au fost validaţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi şi consilieri ai Curţii de Conturi următorii:
- Ion Mocioalcă – 252 de voturi „pentru” şi 114 de voturi contra;
- Lucian-Ovidiu Heiuş – cu 256 de voturi „pentru” şi 100 contra.
De asemenea, au fost validaţi pentru funcţiile de consilieri de conturi:
- Eniko-Katalin Lacziko – 251 de voturi „pentru”, 115 de voturi contra;
- Carmen-Dorina Drăgan – 252 de voturi „pentru” şi 114 de voturi contra;
- Ştefania Gabriella Ferencz – 252 de voturi „pentru” şi 114 de voturi contra;
- Aurelian Bădulescu – 253 de voturi „pentru” şi 113 contra.
În schimb, Daniela Teodoru a obţinut 3 voturi „pentru” şi 353 de voturi contra, Andreea Ionela Ichim, Roxana-Iuliana Prisăcariu şi Mihail-Cătălin Toderaşcu au obţinut câte un vot „pentru”, Octavian Bădescu a obținut 20 de voturi „pentru”, Valentin-Lică Curelaru a obținut 17 voturi „pentru” și Cătălin Corneliu Ghinăraru a obținut 18 de voturi „pentru”.
Mihail-Cătălin Toderaşcu iar Niculina Daniela Ciopa, Iulia-Adriana Manolache, Florica Paris Liliana Sabău, Iuliana Serediuc şi Răzvan Tătaru nu au obţinut niciun vot în favoarea lor.
Rareș Bogdan a oferit mai multe explicații despre propunerea lui Heiuş
Rareș Bogdan a oferit mai multe explicații despre propunerea lui Lucian Heiuş, după o ședință a conducerii PNL.
„Pentru ANCOM fostul deputat Pavel Popescu este propunerea PNL acceptată unanim, ca vicepreședinte a prestigioasei agenții. Domnia sa urmează sa demisioneze din cadrul Parlamentului României și de la conducerea filialei Sector 4.
De asemenea, pentru Curtea de Conturi, pentru poziția de vicepreședinte a fost votat domnul Lucian Heiuș. Este fostul sef al ANAF, Secretar General al Ministerul Finanțelor in acest moment, un om care a fost prefect, care a fost șef de ANAF, șef de Administrație Financiara, cu o mare experiență în domeniu și credem că va face un lucru excepțional în următorii 9 ani la Curtea de Conturi.
De asemenea, cealaltă poziție de membru în consiliu, doamna Ștefania Ferencz, timp de 12 ani șefa de cabinet a primarului Emil Boc la Cluj, șefa cancelariei și șefa de cabinet ulterior în momentul în care Emil Boc era premier al României timp de 4 ani, apoi secretarul general al Ministerului Transporturilor și până de curând secretarul general al Ministerului de Interne.
Un om cu mare experiență în administrația locală și centrală și credem că cele două propuneri sunt absolut salutare pentru această importantă instituție a statului român”, a declarat Rareș Bogdan.