Conform raportului publicat de Curtea de Conturi, auditul a vizat exerciţiul financiar 2014, iar cele mai mari prejudicii au fost constatate la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (40% din total), fiind aduse în principal prin: nerespectarea prevederilor legale cu privire la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare, utilizarea nelegală a fondurilor acordate de la buget, precum şi prin modul defectuos de alocare şi utilizare a alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor, transferurilor şi a altor forme de sprijin financiar.
Prejudicii au produs şi abaterile privind vânzarea şi/sau scoaterea din funcţiune a activelor corporale, concesionarea sau închirierea de bunuri proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionarea de servicii cu caracter public şi asocierile în participaţiune, administrarea, gestionarea şi inventarierea patrimoniului public şi privat.
Următorul buget la care s-au constatat prejudicii este cel al agenţilor economici din sectorul public, cu capital de stat sau al UAT-urilor (29%), prejudicii produse, în principal, prin efectuarea unor cheltuieli de personal neprevăzute de lege, stabilirea eronată a drepturilor salariile, inclusiv a sporurilor şi a altor drepturi acordate personalului, sau prin supraevaluarea nejustificată a unor cheltuieli.
Bugetului de stat, care deţine 20% din totalul prejudiciilor estimate, i-au fost aduse prejudicii, în principal, prin efectuarea de plăţi în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în favoarea salariaţilor, înregistrate pe cheltuielile instituţiei fără efectuarea unei analize în vederea stabilirii persoanelor răspunzătoare şi fără a lua măsurile necesare recuperării sumelor de la acestea.
Totodată, au fost estimate prejudicii create prin efectuarea de cheltuieli cu bunuri şi servicii fără contraprestaţie (bunuri, lucrări, servicii nerecepţionate în cantitatea facturată şi plătită).
Potrivit Programului de activitate pe anul 2015, structurile Curţii de Conturi, centrală şi teritorială, au efectuat un total de 2.773 de acţiuni de verificare, cuprinzând 1.800 de misiuni de audit financiar, 120 de misiuni de audit al performanţei, 831 de misiuni de audit de conformitate (control tematic) şi 22 de acţiuni de documentare.
Referitor la auditul performanţei trebuie precizat că, în anul 2015, Curtea de Conturi a abordat 40 de teme, pentru care a efectuat misiuni la 120 de entităţi din domeniile abordate. Un număr de 15 teme de audit al performanţei au vizat administraţia publică centrală, iar alte 25 de teme au avut ca obiect domenii specifice administraţiei publice locale.
Totodată, în anul 2015, s-au efectuat 3.107 acţiuni de urmărire a ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii, 175 de acţiuni de verificare a realităţii argumentelor invocate de conducerile entităţilor în susţinerea solicitărilor de prelungire a termenelor stabilite în decizii.
Controlul asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public pentru exerciţiul financiar al anului 2014 s-a efectuat în cazul a 2.541 de entităţi.
Pe categorii de entităţi, verificările efectuate s-au desfăşurat la 1.385 de ordonatori principali de credite, 72 de ordonatori secundari de credite, 614 de ordonatori terţiari de credite, 282 de societăţi comerciale, inclusiv cele de interes local, 28 de companii naţionale, 12 societăţi naţionale, 45 de regii autonome, inclusiv cele de interes local, 4 instituţii bancare, precum şi 99 de alte entităţi (asociaţii, fundaţii etc).
Misiunile de audit financiar şi de conformitate, efectuate de Curtea de Conturi în anul 2015, au identificat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, constatându-se abateri care au condus fie la nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri bugetare, fie la producerea unor prejudicii ori denaturarea unor date şi informaţii din situaţiile financiare.
Ca urmare a acţiunilor de control/audit efectuate, au fost întocmite 2.665 de rapoarte de control/audit, 1.716 procese-verbale de constatare, 2.317 note de constatare, 146 de procese-verbale de constatare a contravenţiilor, a încălcării obligaţiilor şi de aplicare a amenzii civile, 2.028 de decizii, 391 de încheieri.
În urma valorificării actelor de control, au fost emise 2.028 de decizii, prin care au fost dispuse 18.157 de măsuri, pe care entităţile verificate trebuie să le implementeze pentru înlăturarea deficienţelor şi neregulilor constatate, stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora.
Împotriva măsurilor dispuse prin decizii, precum şi a termenului stabilit pentru implementare, entităţile verificate pot depune contestaţii, care sunt examinate şi, ulterior, soluţionate prin încheiere de către comisiile de soluţionare a contestaţiilor constituite la nivelul structurilor Curţii de Conturi, iar împotriva încheierilor emise de comisii entităţile verificate pot sesiza instanţa de contencios administrativ competentă. În anul 2015, un număr de 2.627 de măsuri a fost contestat, reprezentând 14,5% din totalul măsurilor dispuse prin deciziile emise, până la finele anului fiind emise 391 de încheieri.
Pentru fapte prevăzute de lege ca fiind contravenţii, a căror constatare şi sancţionare intră în competenţa Curţii de Conturi în anul 2015 au fost întocmite 129 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cuantumul amenzilor contravenţionale aplicate ridicându-se la suma de 264.000 lei.
Din valoarea totală a amenzilor aplicate, s-a încasat operativ suma de 112.000 lei, iar ulterior s-au mai încasat încă 24.000 lei. Au fost contestate sau sunt în curs de soluţionare, aflându-se pe rolul instanţelor, 12 procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Procesele-verbale necontestate şi neîncasate, operativ sau ulterior, au fost transmise organelor fiscale competente în vederea urmăririi încasării.
În anul 2015, pentru prejudiciile estimate în actele de audit şi control, aferente anului financiar 2014, Curtea de Conturi a formulat 127 de sesizări către organele de urmărire penală la cererea departamentelor şi a camerelor de conturi.
Sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut pentru fapte pentru care s-a apreciat că există indicii de natură penală, care privesc, în principal, infracţiuni de corupţie şi asimilate faptelor de corupţie, infracţiuni de serviciu, infracţiuni privind încălcarea legislaţiei din domeniul finanţelor publice, achiziţiilor publice, financiar-fiscale şi contabile, precum şi încălcarea unor obligaţii (angajamente investiţionale) ale cumpărătorilor, în cadrul procesului de privatizare.
AGERPRES