Curtea de Conturi Europeană (CCE) a publicat rezultatele auditului său desfăşurat cu scopul de a evalua dacă Fondul de garantare pentru IMM-uri a fost sau nu eficace, fiind analizate în special aspectele privind conceperea şi planificarea, gestiunea operaţiunilor acestuia şi îndeplinirea obiectivelor sale.
Concluzia Curţii a fost că cel puţin o treime din împrumuturi au fost acordate unor IMM-uri care ar fi putut obţine finanţarea necesară fără sprijinul sectorului public şi că doar 12 % din împrumuturi au fost acordate unor IMM-uri în vederea unor investiţii inovatoare. Mai mult, valoarea adăugată pe care poate să o aducă UE prin acest instrument nu a fost clar demonstrată.
CCE a constatat că obiectivele Fondului actual de garantare pentru IMM-uri sunt mai precise decât cele din cadrul programelor precedente, din punctul de vedere al realizărilor scontate.
Cadrul de gestiune a operaţiunilor curente este considerat a fi corespunzător, însă nu s-au stabilit nici standarde de notare, nici cerinţe minime pentru selecţia intermediarilor financiari.
Cerinţele de raportare sunt satisfăcătoare, deşi se limitează doar la monitorizarea realizărilor în loc să aibă în vedere şi rezultatele şi impactul măsurii.
Pe baza constatărilor sale, Curtea a formulat o serie de recomandări, cum ar fi aceea ca, în viitor, Comisia Europeană să stabilească niveluri-ţintă cuantificabile mai precise, pentru a facilita monitorizarea îndeplinirii obiectivelor instrumentului financiar.
Pe parcursul duratei de viaţă a instrumentului, ar trebui să se măsoare progresele realizate în vederea îndeplinirii acestor niveluri-ţintă, oferindu-se astfel posibilitatea de a se lua măsuri corective acolo unde este necesar. În plus, ar trebui instituit un sistem de notare pentru a facilita compararea candidaturilor.
Ar trebui prevăzute măsuri adecvate pentru a se asigura o alocare mai eficace a fondurilor UE în favoarea acelor IMM-uri care dispun de proiecte viabile, dar care, dacă nu ar fi existat acest instrument, nu ar fi fost în măsură să obţină finanţare.
Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă 99 % din totalitatea întreprinderilor şi furnizează 75 de milioane de locuri de muncă în Uniunea Europeană.
Fondul de garantare pentru IMM-uri este un instrument financiar gestionat de Fondul European de Investiţii în numele Comisiei Europene, instrument prin care se furnizează garanţii sau contragaranții intermediarilor financiari pentru împrumuturile acordate de instituţiile financiare IMM-urilor cu scopul de a creşte oferta de finanţare prin împrumut a acestora din urmă.