Curtea Europeană de Justiție susține ferm că normele impuse de UEFA și FIFA, care interzic cluburilor de fotbal să partice la SuperLiga Europeană, sunt ilegale.
FIFA și UEFA, acuzate de acțiuni ilegale în blocarea SuperLigii Europene
FIFA și UEFA. Curtea Europeană de Justiție a stabilit că restricțiile impuse de UEFA și FIFA, care împiedică cluburile de fotbal să ia parte la competiții distincte, cum ar fi SuperLiga Europeană, sunt contrare legii.
SuperLiga Europeană și finanțatorii săi susține ferm că UEFA și FIFA au încălcat legislația privind concurența prin amenințarea cu sancționarea cluburilor de fotbal și a sportivilor care se alătură ligii separate.
Trebuie menționat faptului că hotărârea de joi a Curții Europene de Justiție a fost împotriva organismelor de conducere ale fotbalului. Într-un raport inițial, publicat în decembrie 2022 de către Curtea Europeană de Justiție, scrie că normele organismelor mondiale de conducere a fotbalului erau „compatibile cu legislația UE privind concurența”.
În acel raport scrie clar că atunci când noi competiții sunt „potențial intrate pe piață”, FIFA și UEFA trebuie să se asigure că puterile lor sunt „transparente, obiective, nediscriminatorii și proporționale”.
Bernd Reichart, actualul lider al A22 Sports, a salutat hotărârea.
„Am câştigat dreptul de a concura. Monopolul UEFA a luat sfârşit. Fotbalul este LIBER. Cluburile sunt acum eliberate de ameninţarea sancţiunilor şi libere să îşi stabilească singure viitorul.
Propunem vizionarea gratuită a tuturor meciurilor din SuperLigă. Veniturile şi cheltuielile pentru solidaritate vor fi garantate”, este declarația lui Bernd Reichart, postată, joi, pe rețelele sociale.
Despre A22 Sports
A22 Sports Management a fost creată cu scopul de a sponsoriza și contribui la înființarea noii Superligi Europene. Recunoaștem și valorificăm moștenirea bogată a fotbalului european, vizând un viitor mai dinamic, inclusiv și durabil.
Suntem ferm convinși că fotbalul de club la nivel european are nevoie de o abordare proaspătă și poate fi îmbunătățit în mod semnificativ prin păstrarea respectului profund pentru tradițiile jocului. Ne-am asumat responsabilitatea de a îmbunătăți experiența fanilor atât în fotbalul masculin, cât și în cel feminin, având în vedere în același timp sustenabilitatea financiară.
Odată cu hotărârea istorică a Curții Europene de Justiție, A22 a prezentat o propunere pentru o nouă Superligă europeană, cu competiții atât pentru meciurile masculine, cât și pentru cele feminine.
Această propunere include, de asemenea, planuri inovatoare pentru lansarea Unify, cea mai importantă platformă de streaming sportiv direct la fan din lume, unde miliarde de fani ar avea acces la toate meciurile din Super Ligă în mod direct și gratuit.