Maşinăria UE funcţionează, iar din 2007 România ar trebui să intre în angrenaj fără a-l bloca sau a fi aruncată afară. Treabă mult mai grea decât pare la prima vedere, pentru că totul se desfăşoară în raport cu termene şi obiective clar definite. Pare foarte probabil ca, prin prisma a ceea ce urmează să se întâmple, România să devină „ţinta“ criticilor europene pentru neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin. Şi nu e vorba de o Românie abstr
Maşinăria UE funcţionează, iar din 2007 România ar trebui să intre în angrenaj fără a-l bloca sau a fi aruncată afară.
Treabă mult mai grea decât pare la prima vedere, pentru că totul se desfăşoară în raport cu termene şi obiective clar definite. Pare foarte probabil ca, prin prisma a ceea ce urmează să se întâmple, România să devină „ţinta“ criticilor europene pentru neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin. Şi nu e vorba de o Românie abstractă, ci de un număr mare de instituţii, organizaţii, oameni care vor trebui în curând să răspundă unor cerinţe noi, pe care abia dacă reuşesc în acest moment, să le descifreze.
Dacă e să vorbim de observaţii, prima şi cea mai întemeiată este aceea că instituţiile statului nu sunt capabile să acorde o minimă îndrumare contribuabililor în legătură cu cerinţele anului 2007. Este oare nevoie să mai spunem că activitatea de îndrumare intră în atribuţiile lor şi că oamenii din aceste instituţii sunt plătiţi pentru asta?
Riscurile pe care contribuabilii şi le asumă sunt mari, şi acest lucru este valabil în special pentru aceia care derulează operaţiuni intracomunitare. Ei riscă nu numai penalităţi de natură fiscală, ci chiar să piardă parteneri de afaceri sau să-şi înrăutăţească situaţia financiară, ca urmare a incertitudinii şi neîncrederii.
Nimic nu se potriveşte mai bine în acest context decât zicala „ţara arde şi baba se piaptănă“, cu referire la incapacitatea operaţională a statului de a aplica reglementările europene. În perioada următoare, va deveni evidentă schisma dintre strategic şi operativ, dintre nişte vorbe scrise pe hârtie şi realitatea fiecărei zile.
Putem da un alt exemplu al acestei rupturi. În timp ce normele de aplicare a codului fiscal – promise de multă vreme – abia scot nasul în lume în mod oficial, România este preocupată să solicite Comisiei Europene aplicarea cotei reduse de TVA pentru anumite servicii. E o cerere îndreptăţită, în sensul că la nivelul UE se experimentează o cotă redusă de TVA pentru anumite categorii de servicii, aşa-numitele „labour-intensive“. Scopul introducerii unei astfel de măsuri a fost, la nivelul UE, acela de a reduce şomajul şi munca la negru. Aplicarea acestei măsuri derogatorii a fost prelungită până în 2010, urmând să se facă o analiză obiectivă asupra impactului pe care aceasta l-a avut din punctul de vedere al pieţei forţei de muncă şi al creşterii economice.
Ca urmare a prelungirii perioadei de aplicare a măsurilor derogatorii, ţările membre UE trebuiau ca, până la 31 martie 2006, să solicite aprobarea pentru aplicare cotei reduse pentru cel mult două servicii din cele cinci la care Directiva nr. 77/388/ EEC face referire.
Între strategie şi practică există o prapastie
România s-a grăbit şi ea să ceară aplicarea măsurilor derogatorii, deşi la acea vreme nu era certă data intrării în UE. Din acest motiv nici Comisia Europeană nu s-a grăbit să proceseze cererea înainte de sfârşitul anului 2006. România a solicitat ca aplicarea măsurilor derogatorii să se facă pentru serviciile de reparaţii îmbrăcăminte şi articole textile pentru uz casnic (inclusiv modificarea acestora) şi pentru serviciile de îngrijire la domiciliu.
În consecinţă, s-a renunţat la serviciile de reparaţii locuinţe şi la cele de curăţenie (spre exemplu), despre care am putea spune, fără umbră de îndoială, că au o mai mare amploare şi un mai mare impact economic.
Indiferent însă care ar fi cele două categorii de servicii alese, ideea este că aplicarea cotei reduse ar trebui să dea nişte rezultate practice indubitabile, care să justifice tratamentul lor special. Taxarea redusă va putea fi aplicată pentru serviciile precizate mai sus începând cu data aderării (1 ianuarie 2007), cu observaţia că aceasta va trebui inclusă şi în prevederile Codului fiscal.
Revenind însă la prăpastia dintre strategie şi practică, ne-am fi dorit mai curând ca România (în speţă, instituţiile abilitate) să-şi canalizeze eforturile către implementarea rapidă şi eficientă a normelor fiscale şi vamale cu impact imediat asupra mediului de afaceri. Dacă este să punem în balanţă pierderile pe care le va suferi economia românească în ansamblu din cauza lipsei de proceduri, norme şi instrucţiuni şi câştigul datorat aplicării cotei reduse pentru nişte servicii, oricine poate vedea în ce parte înclină aceasta.
Instituţiile româneşti descifrează abecedarul european
Este greu de crezut că o simplă reducere a cotei de TVA pentru cele două categorii de servicii le va scoate pe acestea din economia subterană, în condiţiile în care scoaterea lor „la lumină“ ar implica şi plata altor taxe. Este greu de crezut că acest lucru s-ar putea întâmpla în România, dar acelaşi lucru am putea spune despre orice ţară membră UE.
Dar aşa după cum spuneam la începutul articolului, Uniunea Europeană e o maşinărie care funcţionează. În consecinţă, ea are timp să experimenteze, să evalueze şi iar să experimenteze. Instituţiile româneşti se află însă abia la descifrarea abecedarului european şi nu dau semne că s-ar descurca prea bine. Drept pentru care le propunem să lase experimentele în seama altora şi să demonstreze că pot să aplice regulile de bază. Dar mai ales să înveţe mediul de afaceri românesc cum poate câştiga pariul european. Altfel, vom fi în situaţia nefericită de a spune că „operaţia a reuşit, pacientul a murit“.