Compania Coca-Cola renunţă pentru prima oară la culoarea care a consacrat-o, în favoarea albului, pentru a investi 3 milioane de dolari în campania derulată împreună cu World Wildlife Fund (WWF). Coca-Cola îşi îndeamnă, de asemenea, clienţii americani să doneze pentru protejarea urşilor polari, bine-cunoscutele mascote ale companiei.

"Vrem să ajutăm ursul polar – un iubit icon Coca-Cola încă din 1992 – prin sprijinirea protejării habitatului său din Arctic, de aceea folosim unul dintre cele mai puternice părţi ale brandului nostru – ambalajul – pentru a atrage atenţia asupra acestei cauze", a declarat Muhtar Kent, Preşedinte şi CEO The Coca-Cola Company.
Primul ambalaj alb din istoria Coca-Cola

Primul ambalaj alb din istoria companiei încurajează donaţiile în valoare de un dolar pentru WWF. Cutiile de aluminiu vor fi albe şi în cazul Coca-Cola Zero, Sprite, Nestea, Minute Maid.

Coca-Cola va face o donaţie iniţială de 2 milioane de dolari către WWF, iar suma strânsă în urma donaţiilor venite din partea clienţilor va fi utilizată în scopul protejării habitatului natural al urşilor polari.

Coca-Cola şi WWf au încheiat, de asemenea, un parteneriat cu MacGillivray Freeman Films, care lucrează cu Warner Bros. Pictures şi IMAX Corporation, în scopul realizării filmului "To The Arctic 3D", care va apărea anul viitor.
Sursa: packagingeurope.com