Un cutremur de 5,3 grade pe scara Richter a avut loc în această dimineață. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a oferit primele informații despre seism.
Cutremur de 5,3 grade în Taiwan
Un cutremur de 5,3 grade pe scara Richter a avut loc în această dimineață în sud-estul Taiwan-ului. Potrivit INFP, seismul s-a produs la o adâncime de 25 de kilometri, marți, 24 octombrie 2023.
El a avut loc la ora 02:05, ora locală a României.
Publicația focustaiwan.tw anunță că un alt cutremur, cu magnitudinea 6,2, s-a produs marți, la ora 7:05 (ora Taiwanului), departe de coasta de est a Taiwanului. Se pare că acesta a fost resimțit în întreaga țară, potrivit Administrației Centrale de Meteorologie (CWA).
Nu au fost raportate până în acest moment pagube sau răniți, potrivit aceleiași surse.
Epicentrul cutremurului a fost localizat în mare, la aproximativ 120,2 kilometri est de primăria comitatului Hualien, la o adâncime de 5,7 km, potrivit administrației.
Intensitatea cutremurului, care măsoară efectul real al unui seism, a fost cea mai mare în comitatele Yilan, Hualien, Hsinchu, Chiayi, Yunlin și Changhua și în New Taipei, unde a măsurat 3 pe scara de intensitate de 7 grade a Taiwanului.
Cutremurul a măsurat, de asemenea, o intensitate de 2 grade în orașele Taichung, Taipei, Keelung, Taoyuan, Hsinchu, Chiayi, Tainan și Kaohsiung, precum și în comitatele Nantou, Miaoli și Taitung, a precizat CWA.
Taiwan se află într-o zonă cu activitate seismică ridicată, deoarece este situată în apropierea marginii plăcii tectonice Eurasiatice și Filipine. Această interacțiune dintre plăcile tectonice poate provoca cutremure frecvente și alte evenimente seismice în regiune.
De-a lungul timpului, Taiwan a fost afectată de mai multe cutremure puternice și tsunami, din cauza acestei activități seismice. Autoritățile taiwaneze au luat măsuri pentru a se pregăti și a minimiza efectele acestor evenimente naturale. Printre acestea amintim și construirea de clădiri rezistente la cutremure și sisteme de alertă timpurie pentru cutremure.
Cutremur de 4,9 grade pe scara Richter în Iran
Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 a zguduit sudul Iranului vineri, 20 octombrie, provocând rănirea a cel puțin șapte persoane și cauzând pagube minore. Evenimentul seismic a avut loc în apropierea orașului Khaneh Zenyan, situat în sudul țării, în apropiere de Shiraz, la o adâncime de 10 kilometri.
Iranul, o țară traversată de numeroase falii geologice, se confruntă periodic cu seisme devastatoare. Cu toate acestea, acest cutremur a fost clasificat ca având o magnitudine moderată și nu a generat pagube semnificative.