Austria riscă să piardă gazele din Marea Neagră
Potrivit ziarului german Die Presse, un proiect legislativ vizând gazele din Marea Neagră este prins într-o serie de dispute diplomatice din cauza opoziției Austriei față de aderarea României la spațiul Schengen.
În cazul în care Austria nu își ridică veto-ul, Guvernul de la București va îngreuna exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, relatează sursa citată anterior.
Executivul ar vrea să insiste asupra unei legi care să permită „în situaţii excepţionale” accesul României la procesul de exploatare a gazelor din Marea Neagră până când Austria va fi de acord cu extinderea spațiului Schengen.
Totul are legătură cu „Neptun Deep”. La acest proiect național, ce urmează să intre în producţie în 2027, OMV deţine jumătate din acţiuni, restul fiind deținute de către Romgaz. Volumul gazului exploatabil este estimat la 100 miliarde metri cubi.
OMV deține parțial platforma Neptun Deep de pe coastele României, de unde ar putea fi pompate 10 miliarde de metri cubi din 2027.
Rolul OMV în proiectul național „Neptun Depp”
Vă amintim că, luna trecută, premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat personal că nu intenționează să modifice vreo lege pe tema comercializării gazelor din Marea Neagră, cât timp Austria continuă să se opună aderării României la spațiul Schengen.
„Vom continua proiectul bazându-ne pe forma actuală a legii din domeniu, România continuând totodată să își susțină argumentele cu privire la intrarea sa în Spațiul Schengen, inclusiv în fața instanțelor europene, în cazul în care Austria nu își schimbă poziția”, spunea el, după întrevederea avută cu o delegație OMV pe data de 18 septembrie 2023.
Surse guvernamentale, citate de Antena 3 CNN, anunțau atunci că OMV ar fi cerut să fie modificat articolul care definește dreptul statului român de a achiziționa cu prioritate gazele naturale extrase de companiile austriece din Marea Neagră.
Dreptul de preempțiune obligă OMV să ofere mai întâi statului român șansa de a achiziționa gazele naturale. OMV poate vinde ulterior pe piața internațională numai cantitățile rămase după achizițiile României. Drept urmare, o posibilă renunțare la acest drept din partea statului român s-ar traduce prin creșteri semnificative ale profitului OMV.