Duminică, pe 18 iunie, un cutremur cu magnitudinea de 6.4 grade pe scara Richter a avut loc în golful California, a informat Centrul de Seismologie Euro-Mediteranean.
Potrivit Biroului de apărare civilă Mexic, nu au existat rapoarte privind pagube în zonele în care s-a resimțit cutremurul. Cu toate acestea, ambarcațiunile și populația de pe coastă au fost avertizate să ie măsuri de precauție din cauza posibililor curenți din porturi.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, a informat EMSC, relatează Reuters.
După ce a avut loc seismul, sistemul american de avertizare pentru tsunami a informat că nu există risc de tsunami pe coasta de vest a SUA.
Un cutremur a avut loc duminică în România, în zona Moldovei
Tot duminică, a avut loc un cutremur și în România. Potrivit datelor furnizate de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremur a avut loc duminică după-amiază, la ora 18:26:34 (ora locală a României).
Seismul a avut loc în regiunea Moldovei, judeţul Vaslui. Din fericire, cutremurul a fost unul slab, având o magnitudine de 3,0 grade, însă a fost unul de suprafaţă, fiind înregistrat la numai 3 km adâncime.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe, mai indică site-ul INFP:
- 28 km NV de Vaslui,
- 41 km S de Iaşi,
- 43 km E de Roman,
- 50 km NE de Bacău,
- 66 km N de Bârlad,
- 87km E de Piatra Neamţ.
Cutremurul din Franța a produs pagube însemnate
Vă reamintim, totodată, că sâmbătă, pe 17 iunie, a avut loc un cutremur și în Franța, care a produs pagube însemnate.
Clădiri crăpate, biserici avariate şi locuitori care trebuie relocaţi – sunt pagubele evaluate sâmbătă în vestul Franţei, unde un cutremur „foarte puternic” a zguduit vineri zona de coastă, fără a face victime, dar care s-a resimţit de la Rennes până la Bordeaux.
După un seism cu o magnitudine cuprinsă între 5,3 şi 5,8, două replici au fost înregistrate sâmbătă dimineaţa (cu magnitudini de 5 şi 3,7), potrivit Biroului Seismologic Central Francez (BCSF), sporind temerile locuitorilor din zona afectată. Unii dintre ei nu se pot întoarce în casele şubrezite.
În La Laigne, localitate din departamentul Charente-Maritime, clopotniţa bisericii prezintă fisuri importante, iar unele case au devenit „nelocuibile”, potrivit estimării pompierilor. Aceştia inspectează una câte una casele şi clădirile din acest sat de 500 de locuitori, clasificându-le de la verde la negru, în funcţie de starea lor.