Cutremur de 6,1 grade! S-a zguduit din nou pământul. Este alertă de ultimă oră

cutremur

SURSA FOTO: Dreamstime

Un cutremur a avut loc în urmă cu puțin timp în Indonezia, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC). Seismul s-a produs luni seară, pe data de 3 aprilie. Ce magnitudine a avut acesta?

Luni, pe data de 3 aprilie, a avut loc un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter în regiunea insulei Nias din provincia Sumatra de Nord din Indonezia, a anunțat Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).

Potrivit EMSC, seismul s-a produs la o adâncime de 95 de kilometri.

Agenţia naţională de meteorologie, climatologie şi geofizică, citată de Xinhua, a anunţat o magnitudine de 6,4. Cutremurul a avut loc luni seara, în largul provinciei Sumatra de Nord și nu a declanșat un tsunami.

Un seism a avut loc în Orientul îndepărtat din Rusia

Un cutremur puternic a avut loc luni, 3 aprilie, și în Orientul Îndepărtat din Federația Rusă. Seismul a avut o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter.

Ministerul rus pentru situații de urgență spune că seismul nu a declanșat un tsunami. Momentan nu au fost raportate victime sau pagube materiale considerabile.

Presa internațională spune că seismul a avut loc la 44 de kilometri Sud de Petropavlovsk-Kamceatski de pe coasta rusă de la Oceanul Pacific. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 100 de kilometri, spune Ministerul rus pentru situații de urgență.

Clădirile nu au fost afectate

Presa din Peninsula Kamchatka, situată la 6.800 de kilometri est de Moscova, a difuzat imagini video care prezintă crăpături în pereți și sticle sparte în supermarketuri, provocate de cutremur. Cu toate acestea, structurile de siguranță ale clădirilor nu au fost grav avariate.

Ministerul rus pentru Situații de Urgență a declarat că echipele de salvare și pompierii examinează clădirile, iar rapoartele inițiale indică faptul că nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale semnificative.

Potrivit filialei din Kamchatka a Academiei ruse de Științe și Măsurători Geofizice, cutremurul a avut o magnitudine de 6,9, în timp ce Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) l-a raportat inițial ca fiind un seism cu magnitudinea de 6,6. Sistemul de alertă împotriva tsunami din SUA nu a emis nicio alertă de tsunami în urma cutremurului de luni.

Cutremur și în Papua Noua Guinee

Un cutremur cu o magnitudine de 7,1 grade pe scara Richter a avut loc în zona orașului Ambunti din Papua Noua Guinee duminică, 2 aprilie.

Seismul s-a produs la o adâncime de aproximativ potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).

Sistemul de Alerte Tsunami al SUA a anunțat că după producerea cutremurului, nu s-a emis nicio alertă de tsunami. Nu există victime, conform primelor informații.