Situaţia pandemiei se agravează în Belgia. Se înregistrează o creştere a tuturor indicatorilor. Aceste informații au fost oferite de institutului public Sciensano( Institut Scientifique de Santé Publique).
Media zilnică a contagierilor din ultimele şapte zile a fost de 2.718, reprezentând o creştere cu 17 % faţă de săptămâna trecută, relatează luni EFE. S-a înregistrat şi o creştere a numărului spitalizărilor, cu o medie de 161,7 pe zi (+ 11 %).
A crescut cu 4 % şi numărul deceselor. Media zilnică a fost de 26,3 în ultima săptămână.
Incidenţa acumulată este de 309 de cazuri la 100.000 de locuitori. Belgia este o ţară cu o populaţie de aproximativ 11 milioane de persoane.
Numărul contagierilor a început să crească de la sfârşitul săptămânii trecute. Cu toate acestea experţii sunt de părere că cifrele vor înregistra o ameliorare, după vârful atins în urmă cu două weekenduri.
Belgia a relaxat ușor restricțiile
Această ameliorare a determinat guvernul belgian să relaxeze uşor restricţiile. Autoritățile au permis reuniunile de maximum 10 persoane în exterior, cu măşti de protecţie şi cu menţinerea distanţei de siguranţă.
De luni au fost reluate şi cursurile cu prezenţă fizică o zi pe săptămână la învăţământul superior.
Această relaxare se adaugă redeschiderii saloanelor de coafură la 13 februarie şi a centrelor de cosmetică şi saloanelor de tatuaj la 1 martie.
Rămâne totuşi în vigoare interdicţia de circulaţie nocturnă, restricţionarea călătoriilor neesenţiale până la 18 aprilie, în timp ce restaurantele se vor deschide de abia la 1 mai, însă este permisă livrarea comenzilor la domiciliu.
Situație critică și în România
Nici în România situația nu este îmbucurătoare. Aici a crescut îngrijorător şi numărul deceselor faţă zilele anterioare. La Terapie Intensivă, medicii abia mai fac faţă cazurilor grave ale pacienţilor infectaţi cu COVID-19.
Până pe 15 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 862.681 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
787.392 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.972 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.