Conform ultimului raport al autorităţilor, mai mult de 417.000 de persoane au fost strămutate de aceste cutremure, care au avariat 72.000 de case, 671 şcoli, 52 de spitale, 128 clinici şi farmacii şi lăcaşuri de cult, scrie EFE. Lombok a suferit la 29 iulie impactul unui alt cutremur, de magnitudine 6,4, care a lăsat în urmă 16 morţi, 355 răniţi şi 1.500 de clădiri avariate.
Indonezia se situează pe aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, zonă de mare activitate seismică şi vulcanică, unde în fiecare an se produc aproximativ 7.000 de cutremure, majoritatea moderate.
Cutremur și în România
Numeroase cutremure au loc și în România, dar intensitatea acestora este atât de mică încât, de cele mai multe ori, nici nu se simt. Astfel, un cutremur cu magnitudinea 3,5 pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 5:28, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 122 kilometri, iar cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost: Nehoiu (8 km), Vălenii de Munte (31 km), Întorsura Buzăului (34 km), Slănic (36 km) şi Urlaţi (42 km).
În luna august, în România au avut loc 10 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,2 şi 3,7 pe scara Richter. Cele mai puternice seisme din 2018 au avut o magnitudine de 4,6 pe Richter, primul în data de 14 martie şi cel de-al doilea în 25 aprilie, ambele fiind înregistrate în zona seismică Vrancea.
În 2017, cel mai mare seism de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.
În România, cele mai puternice cutremure produse în ultimii 28 de ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter.
Agerpres