Următorul cutremur devastator va avea loc peste 16 ani
De pe 2 ianuarie 2024 până astăzi, 16 septembrie 2024, au avut loc cutremure în România. Astfel că, unii români au început să se întrebe când și unde va avea loc următorul cutremur devastator din România. La această întrebare ne răspunde seismologul Gheorghe Mărmureanu, care a studiat toate cutremurele din anul 1701 până acum.
Din punctul lui de vedere, următorul cutremur devastator va avea loc peste 16 ani, adică în anul 2040. El efectuează calcule zilnice. În următorii zece ani, nu se așteaptă la un cutremur mare în România. În caz contrar, va anunțat timp timp populația țării.
Potrivit spuselor sale, cele mai vulnerabile zone din Capitală sunt cartierul Pantelimon și zona dintre Piața Romană și Unirii. La popul opus, cartierele Militari, Drumul Taberei și Dristor sunt cele mai sigure datorită construcțiilor mai solide și a numărului mai mic de blocuri înalte.
„Sunt lucruri curioase cu Vrancea. Există niște cutremure puternice, a fost în 1800 cel mai puternic, foarte adânc, de la Moscova până la Cairo. Energia a fost consumată, aceste cutremure au loc la adâncimi diferite, coordonate pe plan orizontal, chiar eu am publicat o lucrare, un fel de istorie a cutremurelor din 1701 până acum. Părerea mea este că nu poate fi vorba de un cutremur catastrofal până în 2040”, a explicat el în cadrul unei intervenții TV pentru România TV.
Ce spun seismologii despre cutremurul de luni după-amiază?
Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP) a raportat că seismul de luni după-amiază, 16 septembrie 2024, a avut o magnitudine de 5,4 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 140 km. Epicentru seismului a fost localizat în zona seismică Vrancea, extinzându-se și în regiunea Buzău.
Momentan, autoritățile români nu au primit apeluri de urgență prin intermediul numărului 112. Până acum, nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipajele de intervenție sunt deja mobilizate și se află în teren pentru a efectua misiuni de recunoaștere și a evalua impactul cutremurului.
Potrivit directorului INFP, seismul acesta este cel mai puternic cutremur înregistrat în acest an. Există posibilitatea ca, în urma sa, să se producă replici. Chiar dacă replicile pot fi resimțite la nivel local, ele nu sunt întotdeauna de intensitate mare și nu trebuie să fie un motiv de panică.
„Nu întotdeauna au fost replici la cutremurele de 5 din Vrancea, dar ne așteptăm să fie. Posibil să fie de intensitate mai mică. Intesitatea celui de astăzi a fost de 5 grade Mercali. Asta înseamnă efectul la suprafața Pământului pe care îl simțim. Nu s-au raportat pagube materiale. Facem și noi analize și măsurători, dar acesta a fost cel mai mare cutremur din 2024 în România”, a precizat seismologul.