A fost din nou cutremur puternic luni dimineaţă în Turcia, în provincia Malatya din sud-estul ţării.

Un nou seism puternic a zguduit Turcia! Mai multe clădiri s-au prăbuşit

Agenția guvernamentală turcă pentru gestionarea dezastrelor (AFAD) vorbeşte despre un seism de magnitudine 5,6, în timp ce Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a indicat o magnitudine de 5,2.

Seismul s-a produs la ora 09:04 UTC, 11:04 ora României, la o adâncime de 5 kilometri.

Potrivit primelor informaţii transmite de autorităţile turce, s-ar fi înregistrat un mort şi 69 de răniţi, iar mai multe clădiri s-ar fi prăbuşit.

Cel puţin două persoane sunt prinse sub dărâmături

Echipele de căutare și salvare au fost trimise la cinci clădiri, a precizat Yunus Sezer, șeful Autorității de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia (AFAD).

„Clădirile s-au prăbușit, iar echipele noastre de căutare și salvare au fost trimise rapid”, a transmis AFAD.

Două persoane ar fi în acest moment blocate sub dărâmăturile unei clădiri, relatează presa turcă.

Primarul oraşului turc Yesilyurt, localitate aflată în apropierea epicentrului seismului de luni dimineaţă, a declarat că au fost distruse clădiri și că sunt în desfășurare operațiuni de căutare a unor posibile victime.

Preşedintele Erdogan promite reconstruirea locuinţelor afectate de cutremur în termen de un an

Reamintim că vineri, 24 februarie, Turcia a emis reglementări de reconstrucţie pentru regiunea devastată de cutremurele din această lună, noile prevederi urmând să le permită companiilor sau organizaţiilor caritabile să ajute în misiunea urgentă de a ridica locuinţe noi pentru milioane de persoane în nevoie, transmite Reuters.

Mai mult de 160.000 de imobile cu 520.000 de apartamente s-au prăbuşit ori au fost grav avariate în Turcia în urma cutremurelor recente.

Numărul celor decedaţi a depăşit 43.500 în Turcia, iar în Siria se apropie de 6.000.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promis că locuinţele vor fi reconstruite în termen de un an, deşi experţii au atenţionat că autorităţile ar trebui să acorde prioritate siguranţei înaintea rapidităţii.

Mulţi supravieţuitori au părăsit regiunea din sudul Turciei lovită de cutremure sau au fost cazaţi în corturi, containere şi alte adăposturi puse la dispoziţie de guvern.