„Creşterea înregistrată de Franţa în 2020, sau mai degrabă recesiune ar fi termenul mai adecvat, va fi de 11%”, a declarat Bruno Le Maire pentru postul de televiziune RTL. Le Maire a precizat că noua cifră va fi inclusă în proiectul de rectificare bugetară care va fi prezentat în următoarele zile în consiliul de miniştrii. „Şocul economic va fi extrem de brutal dar am convingerea absolută că ne vom reveni în 2021”, a adăugat Bruno Le Maire.
Planurile de susţinere a diferitelor sectoare afectate de criză
Săptămâna trecută şi Institutul naţional de statistică din Franţa (Inee) a indicat că în 2020 economia va înregistra o contracţie mai mare decât cea de 8% prognozată de Guvernul de la Paris, din cauză că reluarea activităţii după izolare va fi „în cel mai bun caz, una progresivă în al doilea trimestru”.
Cu toate acestea, ministrul Economiei mizează pe planurile de susţinere a diferitelor sectoare afectate de criză (turism, auto, aeronautică, etc.) şi pe planul de relansare care urmează să fie anunţat în septembrie pentru a accelera această relansare.
„Luăm toate măsurile în toate sectoarele”, a dat asigurări Bruno Le Maire, citând şi viitorul plan pentru start-up-urile din tehnologie „pentru ca acestea să nu fie preluate unul după altul de giganţii din sectorul digital”.