Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, a vorbit despre perspectivele României de adoptare a monedei euro. Vasilescu crede că Bulgaria s-a grăbit anunțând că adoptă moneda europeană pentru că, la fel ca și România nu avem îndeplinite criteriile.
Bulgarii s-au grăbit şi acum amână adoptarea euro
„Recent, Bulgaria a anunțat că amână cu un an trecerea la euro. În acest context, care sunt perspectivele țării noastre, care ar fi un orizont plauzibil de a adopta și noi moneda euro și ce efecte ar avea acest lucru?“, a fost întrebarea pusă de un jurnalist.
„România a avut inspirația să renunțe la o cursă în care anunța că vom trece la euro în 2012. Pe urmă am zis de 2015, iar apoi 2019, după care s-a renunțat la această cursă cu dată”, a spus consilierul lui Mugur Isărescu.
Care sunt criteriile necesare pentru adoptarea euro?
Vasilescu spune că s-ar fi vrut alinierea la flancul Estic, dar criteriile ne-au dat înapoi. „Ne-am aliniat Flancului Estic, lângă Cehia, Ungaria, Polonia și Bulgaria. Nu mai avem o dată precisă. Bulgarii s-au grăbit și acum stau să mai reflecteze.
Când batem la ușa zonei euro trebuie să avem îndeplinite niște criterii nominale: nu avem deficit bugetar (acum avem), avem o dobândă pe 10 ani destul de bună (acum e cam mare), avem un curs de schimb stabil și avem o datorie publică de sub 60%” a spus oficialul BNR, potrivit dcnews.ro.
Stăm mai bine decât alte țări la datoria publică
Adrian Vasilescu a mai afirmat că o mare parte a datoriei publice, mai precis un sfert din ea, nu este a statului român ci a non-rezidenților.
„Chiar dacă noi facem destul de mult caz că datoria publică a crescut, că avem probleme și sunt dobânzi mari, spre deosebire de multe alte țări noi avem sub 60%. Am văzut că s-a făcut un mare caz în presă că un sfert din datoria statului este a unor non-rezidenți, companii în special, care se împrumută din afară.
Păi este foarte bine, pentru că nu e datoria statului, nici a firmelor românești și nici a populației. E mare datoria țării, dar un sfert din ea nu este a rezidenților, ci a non-rezidenților“, a spus, la DC News, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.