Experții au afirmat că încetinirea a fost condiționată de escaladarea războiului din Ucraina şi de extinderea sancţiunilor asociate, se arată într-un comunicat al BNR transmis miercuri, 5 octombrie.

„Cele mai recente date ale indicatorilor cu frecvenţă ridicată sugerează o încetinire puternică a creşterii economiei în trimestrul III faţă de intervalul precedent, sub impactul escaladării războiului din Ucraina şi al extinderii sancţiunilor asociate.

Evoluţia implică totuşi o majorare semnificativă a dinamicii anuale a PIB în acest interval, pe seama unui efect de bază, dar în condiţiile decelerării creşterii consumului privat. Relevantă din această perspectivă este scăderea dinamicii anuale a comerţului cu amănuntul şi a comerţului auto-moto, dar mai cu seamă a serviciilor prestate populaţiei în luna iulie.

În acelaşi timp, producţia industrială şi volumul comenzilor noi în industria prelucrătoare şi-au amplificat contracţia în termeni anuali, dar volumul lucrărilor de construcţii şi-a accelerat semnificativ creşterea anuală”, au susţinut reprezentanţii BNR.

În cel de-al doilea trimestru, activitatea economică a încetinit considerabil faţă de intervalul precedent: la 2,1%, de la 5,1% în trimestrul I

Totodată, exporturile de bunuri şi servicii s-au redus în luna iulie, în timp ce importurile s-au majorat uşor, inclusiv pe fondul evoluţiei nefavorabile a preţurilor externe, ceea ce a condus la reamplificarea dinamicii anuale înalte a deficitului comercial faţă de media trimestrului II.

Experții au amintit că în cel de-al doilea trimestru, activitatea economică a încetinit considerabil faţă de intervalul precedent, la 2,1%, de la 5,1% în trimestrul I, dar mult mai modest decât s-a anticipat.

„Evoluţia face probabilă o creştere moderată a excedentului de cerere agregată şi în acest interval, contrar aşteptărilor. În termeni anuali, creşterea PIB a decelerat doar uşor în trimestrul II, la 5,3 la sută, de la 6,4 la sută în trimestrul I, continuând astfel să depăşească semnificativ previziunile.

Aportul majoritar la creşterea economică a fost adus însă de variaţia stocurilor (7,3 puncte procentuale), în timp ce contribuţia consumului privat – secundară ca mărime – s-a diminuat mult faţă de trimestrul precedent (la 4,7 puncte procentuale), iar cea a formării brute de capital fix a rămas foarte modestă, deşi s-a mărit uşor”, se arată în comunicatul BNR.

Experții au anunțat o slăbire a intenţiilor de angajare din cauza incertitudinilor generate de războiul din Ucraina

BNR a aratat că efectivul salariaţilor din economie s-a redus în lunile iunie și iulie, pe seama evoluţiilor din sectorul privat. În același timp, reducerea ratei şomajului BIM, s-a redus până la 5,1% în luna august și a fost însoţită pe parcursul trimestrului II de restrângerea uşoară a cererii de forţă de muncă.

De asemenea, cele mai recente date indică o scădere uşoară a deficitului de forţă de muncă, după creşterea neîntreruptă a acestuia din ultimele 6 trimestre. La fel, experții au anunțat o slăbire a intenţiilor de angajare în timpul apropiat, în contextul costurilor mari la energie şi al incertitudinilor generate de conflictul militar din Ucraina şi de sancţiunile tot mai severe din partea Occidentului.

Potrivit Băncii centrale, principalele cotaţii de pe piața financiară ale segmentului monetar interbancar s-au stabilizat în perioada recentă la valori marginal superioare celor atinse spre sfârșitul lunii iulie. Acest lucru s-a întâmplat după scăderile înregistrate în luna august, pe fondul ultimei decizii de politică monetară şi al mesajelor transmise de banca centrală în acest context.