Cutremur financiar în România: Indicele ROBOR a atins cea mai mare valoare din ultimii 15 ani
Amintim că indicele era 3,02% la începutul anului. Mai apoi, în martie, indicele era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.
Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia de declarat război Ucrainei, moment în care indicele a crescut de la 3,56% în data de 23 februarie 2022 la 3,61% în data de 24 februarie 2022, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele
Indicele ROBOR la şase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 8,28% cât a fost în şedinţa precedentă.
Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 8,40% de la 8,39%.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.
Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.
Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă – indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor – IRCC, care a înlocuit ROBOR.
Ce trebuie să facă românii care au credite raportate la ROBOR?
Amintim că aproximativ 490.000 de români au credite cu dobânzi variabile legate de ROBOR, iar trecerea de la ROBOR la IRCC este o soluție temporară, deoarece IRCC se actualizează în lunile ianuarie, aprilie, iulie și octombrie și, de asemenea, este în plină creștere.
De la 1 octombrie 2022 IRCC a crescut de la 2.65% la 4.06%, iar acesta îşi va continua majorarea şi anul viitor şi va creşte la 5.71%, motiv pentru care specialiștii în creditare recomandă românilor să îşi refinanțeze acum creditele pe dobândă fixă și astfel să stagneze valorile ratelor pe dobânda actuală pentru 3-5-8-10 ani sau pe mai mulți ani, evitând ca ratele să le crească și mai mult în viitor.
„Băncile își ajustează ofertele de finanțare periodic, în funcție de evoluția pieței bancare și de propriile obiective de creditare. În ianuarie 2023 IRCC va crește din nou, așadar este foarte probabil ca de la anul și băncile să-și reactualizeze ofertele, stabilind dobânzile fixe la valori destul de apropiate de cele variabile.
De aceea, le recomand românilor cu credite legate de ROBOR să ia măsuri de refinanțare acum, înainte de reactualizarea IRCC și de eventualele reactualizări ale dobânzilor bancare. Acționând acum, în timp util, românii vor putea accesa credite de refinanțare în dobânzi fixe mai accesibile decât vor fi, probabil, în viitorul apropiat”, declară Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.