Cutremur financiar în România. BNR, avertismentul momentului la nivel național! Ordinul a fost dat deja

BNR

SURSA FOTO: Dreamstime

Banca Națională a României (BNR) le-a solicitat celor nouă bănci de risc sistemic să își majoreze rezervele de capital și să fie precaute cu dividendele. Florian Neagu, director adjunct stabilitate financiară din cadrul BNR, a oferit detalii despre această decizie.

BNR vrea ca băncile de risc sistemic să îşi majoreze rezervele de capital

Comitetul European pentru Risc Sistemic recomandă autorităţilor centrale din Uniunea Europeană să se pregătească pentru posibilitatea apariției unui risc sever. De aceea, Comitetul Național de Supraveghere Macroprudențială a decis să majoreze amortizorul anticiclic de capital aplicat celor nouă bănci de risc sistemic. Cea mai mare rezervă de capital (2%) va fi constituită de cea mai mare bancă din sistem: Banca Transilvania. Resursele suplimentare care vor fi blocate de bănci pot conduce la încetinirea creditării şi chiar la înăsprirea condiţiilor de împrumut.

„Majorăm rezervele pe care le construim în bănci pentru a le putea elibera ulterior, în cazul unor evenimente nefavorabile. Avem 9 bănci de importanță sistemică. Cea mai mare e Banca Transilvania care va avea cel mai mare amortizor de capital suplimentar, de 2% urmată de UniCredit, BRD, BCR, care vor avea o cerinţă de capital suplimentar de 1,5%, urmate în ordine de Raiffeisen Bank, cu 1%, OTP Bank, Alpha Bank şi Eximbank, fiecare cu câte 0,5%”, a explicat, duminică, Florian Neagu, director adjunct stabilitate financiară din cadrul BNR.

Pentru multe bănci, amortizorul de capital se dublează faţă de nivelul actual. Florian Neagu a precizat, totodată, că va fi foarte atent inclusiv la politica de dividende, în condițiile în care în perioada pandemiei provocată de coronavirus recomandările BNR în această privinţă au dat rezultate bune.

„Vom cere băncilor să fie precaute şi să se asigure că fac faţă unor crize suprapuse”, a adăugat el. Asta, în condiţiile în care rata creditelor neperformante pe sistemul bancar a fost pentru prima dată sub 3% în august 2022.

Amortizorul anticiclic de capital (CCB – countercyclical capital buffer) este unul dintre instrumentele macroprudențiale introduse de pachetul legislativ CRDIV/CRR și recomandate de Comitetul European pentru Risc Sistemic pentru reducerea și prevenirea creșterii excesive a creditării și a îndatorării.

Acest instrument are ca obiectiv principal îmbunătățirea rezilienței sectorului bancar la posibile șocuri. Amortizorul anticiclic de capital este definit pentru gestionarea riscurilor în baza monitorizării la nivel agregat a evoluțiilor din piața creditului. Banii suplimentari pe care băncile vor trebui să îi ţină ca rezervă ar putea aduce o înăsprire a condiţiilor de creditare şi ar putea cauzao încetinire a ritmului de creditare, în condiţiile în care în acest an am ajuns ca ritm de creştere al creditării pe locul doi în Uniunea Europeană, iar ca medie pe trei ani am ajuns pe primul loc.

„Noi ne uităm cu atenție la dinamică întrucât știm că în criza anterioară criza a venit pe canalul companiilor”, a precizat Florian Neagu, potrivit economica.net.

Principalele riscuri în tabloul de bord

El a explicat că sunt identificate trei riscuri principale în tabloul de bord. Primul este riscul geopolitic combinat cu riscul energetic.

„Proiecțiile de creștere economică în Europa sunt într-o anumită deteriorare. Prin canalul extern ne așteptăm la anumite presiuni care pot genera riscuri. Cu un război la graniţă, criză energetică şi inflaţie ridicată e normal să ne întrebăm dacă băncile vor mai putea finanța sectorul real și cel guvernamental”, a afirmat Florian Neagu.

Al doilea risc este reprezentat de dezechilibrele interne, în special de deficitele gemene.

„Ne uităm foarte atent la deficitul de cont curent pentru că acolo se închid multe din problemele din economie”, a zis el.

Al treilea risc este reprezentat de capacitatea autorităților de a atrage resurse europene și din PNRR.

„Finanţările europene pot diminua semnificativ impactul negataiv al riscurilor enumerate mai sus”, a completat Florian Neagu.