Se anunță vremuri grele în România! Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat că observă o anumită înrăutăţire a perspectivei apropiate a inflaţiei.
Potrivit lui Cristian Popa, principalii factori negativi sunt preţurile la legume, fructe, ouă, din cauza secetei, şi la alte alimente, dar şi preţurile la energie.
„Dacă revenim la decizia BNR de astăzi (miercuri – n.red.), simplu spus, lucrurile nu arată bine. Inflaţia este mare şi, de aceea, trebuie să luăm măsuri şi luăm măsuri. Dacă ne uităm spre trecut, am văzut că inflaţia s-a dus în preţurile alimentare. De ce asta?
Din cauza preţurilor la combustibili, la energie, din cauza problemelor în lanţurile de producţie. Dacă ne uităm spre spre viitor, observăm o anumită înrăutăţire suplimentară a perspectivei apropiate a inflaţiei.
De ce este asta? Trei factori negativi principali: legume, fructe, ouă, din cauza secetei, preţurile la energie, atât cotaţiile internaţionale mai mari, cât şi anumite modificări la schema de plafonare şi preţurile la alimente din motivele pe care le-am spus. Pe partea pozitivă nu vedem decât combustibilii, petrolul care a scăzut”, a spus Cristian Popa, la Digi24.
România nu este singura țară în care se regăsește acest fenomen
Totodată, expertul a precizat că această situaţie nu este întâlnită doar în România.
„Nu ne lăudăm şi nu ne bucurăm, Doamne fereşte, de răul vecinului, dar uitaţi-vă şi în Europa. Am văzut rata inflaţiei în Europa la septembrie, rata armonizată, 10% media în zona europeană. În ţările vecine României, între 15% şi 19%, în România, 13%, această rată armonizată europeană. Dacă ar fi să dau un mesaj, aş putea spune că, totuşi, am ţinut lucrurile sub control. Acum un an aveam cea mai mare rată a inflaţiei în România.
Nu mai e cazul. Suntem pe locul 7. Acum un an aveam cele mai mari rate ale dobânzilor, în România, nu mai este cazul. Uitaţi-vă spre Ungaria. Pe scurt, nu e deloc bună situaţia, dar e mai bună decât la alţii. Turcia este un exemplu foarte bun.
E un exemplu de politici monetare foarte exotice care cred că pot încălca ce spun cărţile de economie şi inflaţia a ajuns la 85% în Turcia. Deci, e un exemplu de aşa nu şi de ce noi trebuie să facem cum spun cărţile de economie. Şi facem”, a mai spus Cristian Popa.
BNR, presiuni suplimentare faţă de ultimul raport asupra inflaţiei
Totodată, el menționează că BNR vede anumite presiuni suplimentare faţă de ultimul raport asupra inflaţiei, publicat în august.
„Noi vom veni cu prognoze noi pe 8 noiembrie, când vom avea şi o altă următoare şedinţă a consiliului de administraţie. Este ultima şedinţă din an. Vremurile sunt foarte tulburi, nivelul de incertitudine este foarte mare. Vedem anumite presiuni suplimentare faţă de ultimul raport asupra inflaţiei, publicat în august, de aceea şi măsurile noastre mai ferme.
Este o măsură mai fermă decât se aştepta piaţa, decât se aşteptau analiştii, pentru că vedem aceste influenţe în sus, asupra inflaţiei, pe final de an”, a mai spus Cristian Popa.
Cristian Popa: N-aş pronunţa încă cuvântul recesiune în România, însă în Europa e destul de clar că ne îndreptăm către asta
Cristian Popa a mai spus că depozitele au dobânzi foarte atractive în prezent.
„Noi susţinem atragerea banilor dinspre consum spre investiţii. E clar că o să avem o iarnă dificilă, o vedem deja. Sincer, e greu de imaginat că se vor rezolva lucrurile peste noapte.
Indicatorii economici arată că Europa ar fi deja în recesiune şi principala ţintă pare că este Germania, dar Germania are foarte mult de suferit, economic vorbind, din cauza conflictului militar.
Trăim într-o lume conectată deschisă, suntem o economie mică şi deschisă. Nu putem să nu avem şi noi reverberenţe din economia europeană. N-aş pronunţa încă cuvântul recesiune în România, însă în Europa e destul de clar că ne îndreptăm către asta”, a mai spus Cristian Popa.