Potrivit bancherilor, o criză economică este din ce în ce mai aproape. Aceștia au lansat, de asemenea, un avertisment sumbru în legătură cu o posibilă recesiune.
Bancherii avertizează cu privire la o posibilă recesiune
Mai exact, înăsprirea condițiilor de creditare va avea ca rezultat un val de neplăți, iar ulterior se va ajunge la o recesiune. Trebuie menționat că în ultimii 20 de ani, a existat un bum al creditelor, atunci când băncile au accelerat acordarea de împrumuturi, în timp ce piețele se bucurau de dobânzi mult prea joase și de o creștere economică constantă.
Acea perioadă a trecut, însă. Cifrele arată că peste ocean, rata neplății creditelor s-a dublat într-un singur an. De la 1,4%, cât era în 2022, a ajuns la 3,1% în 2023. Iar acest procent ar putea crește până la 11,3%, aproape de maximul istoric de 12 procente înregistrat în timpul Marii Crize Financiare.
Potrivit Deutsche Bank, indicatorul de recesiune a creditelor din Statele Unite indică o probabilitate de 35-40% ca economia să intre în recesiune, cea mai mare valoare de la pandemie.
Rata anuală a inflației din SUA a crescut până la 4,4% în luna aprilie
Rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere în luna aprilie, după mai multe luni de scădere consecutivă, potrivit indicelui preţurilor de consum publicat vineri de Departamentul Comerţului. Acest indice este utilizat ca indicator de referinţă de Rezerva Federală americană.
În ritm anual, indicele preţurilor de consum a crescut cu 4,4% în luna aprilie, după un avans de 4,2% în luna martie. De la o lună la alta, ritmul de creştere a preţurilor a accelerat de asemenea în luna aprilie, până la 0,4%, de la un avans de 0,1% în luna martie. Datele oficiale sunt cu mult peste estimările analiştilor, care mizau pe un avans de 0,3% în luna aprilie comparativ cu luna martie.
Pe categorii, în SUA, preţul serviciilor a crescut mai mult decât cel al bunurilor. În plus, în timp ce creşterea preţurilor produselor alimentare a rămas aproape stabilă, preţurile la energie, în schimb, au înregistrat o creştere puternică.
Inflaţia de bază, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea în luna aprilie, cu 4,7% în ritm anual şi cu 0,4% de la o lună la alta.
Indicele preţurilor de consum este indicatorul urmărit cu atenţie de Fed pentru a măsura inflaţia, pe care Fed ar dori să o readucă la un nivel de 2% pe an. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, Banca centrală a SUA a adoptat mai multe majorări de dobândă în ultimul an, ducând-o de la un interval cuprins între 0 şi 0,25%, până la unul cuprins între 5% şi 5,25%.