O nouă molimă a explodat în China și este pe cale să scape de sub control. În acest moment, se știe că mii de persoane din nord-vestul țării sunt infectate cu o boală bacteriană în urma unei scurgeri de la o fabrică biofarmaceutică. Informația a fost furnizată de CNN care susține că scurgerea de gaze de la fabrica biofarmaceutică a avut loc anul trecut.
Dacă la început nimeni nu a luat în seamă dezastrul care s-a produs, acum, mii de chinezi sunt infectați cu boala bacteriană numită bruceloză. Potrivit autorităților locale, incidentul privind scurgerea de gaze a avut loc între sfârșitul lunii iulie și sfârșitul lunii august a anului trecut.
Autoritatea responsabilă de sănătatea publică din Lanzhou, capitala provinciei Gansu, a confirmat că 3.245 de persoane au fost testate pozitiv. Alte 1.401 de persoane sunt suspectate de infecție.
În acest moment nu au fost raportate decese, însă medicii nu exclud aparția unor noi focare.
Bruceloza este o boală infecţioasă gravă produsă de speciile de Brucella, un gen de bacterii Gram-negative, aerobe, capsulate, care apar la microscop sub formă de bastonaşe sau coci (cocobacili), potrivit Wikipedia.
Boala mai este cunoscută și ca „febra malteză” sau „febra mediteraneană”. Bacteria se transmite de la animale la oameni (zooantroponoza), cel mai adesa prin lapte nepasteurizat, branza si alte produse lactate. Bacteria se poate raspandi prin aer sau prin contact direct cu animalele infectate sau cu secretiile provenite de la acestea, in conditiile existentei unei solutii de continuitate tegumentare (plagi).
Care sunt simptomele
Simptomele incep ca o boala febrila acuta cu putine sau deloc semne locale si progreseaza catre un stadiu cronic, cu recaderi ale febrei, slabiciune si vagi dureri.
Perioada de incubatie variaza de la 5 zile la cateva luni si este in medie de 2 saptamani. Debutul poate fi brusc, cu frisoane si febra, cefalee severa, dureri articulare si de spate, stare generala proasta si, ocazional diaree.
Debutul poate fi si insidios, cu o stare generala prodromala, de intensitate redusa, durere musculara, cefalee si dureri de ceafa, urmate de o crestere a temperaturii vespelare (seara). Pe masura ce boala progreseaza, temperatura creste catre 40-41 grade C, apoi scade gradat la valori apropriate de ale normalului, cu transpiratie abundenta catre dimineata. De regula, febra intermitenta persista timp de 5 zile, urmata de o remisiune de 2-14 zile, cand simptomele se reduc mult in intensitate sau dispar. La unii pacienti, febra poate fi tranzitorie. La altii, faza ferila apare odata sau in mod repetat, in valuri (ondulatorie), iar remisiunile dupa luni sau ani.
Dupa faza initiala febrila pot aparea anorexia, scaderea ponderala, durerile abdominale si articulare, durerile de spate, slabiciunea, iritabilitatea, insomnia, depresia si instabilitatea emotionala.
Constipatia este de obiei, pronuntata. Apare splenomegalia, iar ganglionii limfatici pot fi usor sau moderat mariti. Pana la 50% dintre pacienti au hepatomegalie.
Pacientii cu bruceloza acuta, necomplicata, se vindeca, de regula in 2-3 saptamani, chiar fara tratament. Unii evolueaza catre o boala subacuta, intermitenta sau cronica. Complicatiile sunt rare, dar includ endocardita bacteriana subacuta, meningita, encefalita, nevrita, orhita, colecistita, supuratia hepatica si osteomielita.