Scandal în Austria din cauza aderării României la spațiul Schengen
Scandal în Austria din cauza extinderii spațiului Schengen! Noua Austrie și Forumul Liberal (NEOS) a lansat un atac direct la adresa Guvernului Nehammer.
Potrivit NEOS, este „pur și simplu penibil” că Executivul de la Viena a fost de acord să accepte România și Bulgaria doar în Air Schengen. Europarlamentarul NEOS Claudia Gamon susține ferm că situația actuală este „nimic altceva decât jenantă”.
„România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile de aderare la Schengen. Faptul că Karner vrea acum să negocieze pentru ceva la care au deja dreptul este o impertinență. România și Bulgaria nu ne datorează nimic”, a zis ea, potrivit APA.
Austria e gata să accepte România în Air Schengen, cu trei condiții
Austria este pregătită să admită România în Air Schengen, cu condiția ca Guvernul de la București să îndeplinească trei cerințe esențiale. Pentru renunțarea la controalele la frontierele aeriene pentru România, Austria a stabilit următoarele condiții.
1. Se solicită o consolidare continuă a protecției la frontierele externe ale Uniunii Europene (UE), cu accent pe intensificarea prezenței Frontex (poliția de frontieră a UE) la frontiera bulgaro-turcă, aceasta urmând să fie cel puțin triplată. De asemenea, se impune o creștere „substanțială” a sprijinului financiar pentru asigurarea protecției frontierelor externe ale Bulgariei și României.
2. Austria insiste asupra implementării unor controale consolidate la frontierele terestre dintre Bulgaria și România, precum și între România și Ungaria.
3. Se cere ca România să-și asume responsabilitatea pentru migranții care au intrat ilegal în Austria.
În eventualitatea îndeplinirii acestor condiții, Austria va fi de acord cu includerea României în spațiul Schengen pentru traficul aerian. Ministrul Afacerilor Interne, Gerhard Karner, susține aderarea României la Air Schengen, sub condiția ca Bucureștiul și Sofia să accepte migranți din Siria și Afganistan, iar controalele la frontierele dintre Bulgaria și România și dintre Ungaria și România să fie sporite.
Cu toate că oficialii austrieci au consimțit la eliminarea restricțiilor asupra spațiului aerian pentru România, Rareș Bogdan îndeamnă la precauție. În prezent, se examinează posibilitatea unei decizii etapizate, cu un calendar care să prevadă deschiderea granițelor aeroportuare într-o primă fază, urmată de deschiderea granițelor terestre și feroviare într-o etapă ulterioară. De asemenea, se analizează varianta a două decizii distincte: una pentru deschiderea granițelor aeroportuare și alta pentru deschiderea celor terestre și feroviare.