Avocatul familiei Alexandrei Măceșanu susține faptul că nu s-a demonstrat că fata a fost arsă în acel butoi din tablă din curtea lui Gheorghe Dincă. Așadar, Aurel Moldovan a solicitat achitarea lui Dincă pentru infracțiunea de omor calificat, pentru că, potrivit acestuia, nu ar exista dovezi că bărbatul din Caracal a omorât-o pe Alexandra.
Familiile victimelor din dosarul Caracal au făcut apel față de hotărârea Tribunalului Olt de condamnare a lui Gheorghe Dincă la 30 de ani de închisoare. Procesul se judecă, în prezent, la Curtea de Apel Craiova.
Uluitor este faptul că avocatul familiei Măceșanu a solicitat achitarea lui Gheorghe Dincă pentru infracțiunea de omor calificat, pentru că, potrivit acestuia, nu ar exista dovezi că bărbatul din Caracal a omorât-o și a ars-o în butoi pe Alexandra Măceșanu.
Judecătorul de fond nu a arătat care sunt elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat
Avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan, a cerut anularea actului constatator cu privire la decesul Alexandrei ca fiind nelegal și netemeinic. De asemenea, acesta a cerut obligarea inculpatului la plata sumei de un milion de euro, daune morale.
„Un prim aspect de nelegalitate al sentinței apelate rezidă din faptul că judecătorul de fond nu a arătat care sunt elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, pentru care Gheorghe Dincă a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 25 de ani, ci s-a mulțumit să insereze o simplă teorie cu privire la obiectul juridic al acestei infracțiuni, reținând gravitatea faptei care aduce atingere vieții și valorilor sociale pe care legea penală le protejează.
Din acest punct de vedere, președinta completului de judecată ar fi trebuit să se raporteze la probele concludente care demonstrează intenția directă a inculpatului prin modul și mijloacele de folosință a infracțiunilor de omor calificat!”, a declarat Aurel Moldovan pentru Gândul.
Avocatul a constatat neconcordanțe în actele prin care se constată decesul
„Nu s-a demonstrat științific că Alexandra Măceșanu a fost arsă în acel butoi din tablă de 05, iar experimentul efectuat la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele nu demostrează nimic, mai mult decât atât, s-a efectuat fără citarea părților civile, fiind încălcate dispozițiile imperative ale art 177 ncpp”, a mai explicat Aurel Moldovan.
Acesta spune că a constatat neconcordanțe în actele prin care se constată decesul.
„Un alt aspect vizează actul constatator de deces în care este inserată data decesului 26.07.2019 și apoi lipsa cadavrului, în condițiile în care Gheorghe Dincă spune că a omorât-o pe Alexandra în 25.07.2019.
Ceea ce este inadmisibil, întrucât cadavrul nu a fost identificat și nici reconstituit cu oasele găsite la fața locului. Este o anomalie să constați data decesului Alexandrei în 26, atunci când la Gheorghe Dincă au descins organele de poliție împreună cu procurorul Popescu”, a precizat avocatul.