Cutremur în Europa. Hoosul din Germania se agravează de la o zi la alta, iar cetățenii țării devin din ce în ce mai revoltați. Au loc proteste pe bandă rulantă, iar situația ar putea degenera.
Potrivit France Presse, mii de opozanţi faţă de purtarea măştilor şi măsurile restrictive împotriva pandemiei sunt aşteptaţi la Konstanz (sud-vestul Germaniei) la un weekend de proteste sub înaltă protecţie a poliţiei, informează agerpres.
Totodată, în această sâmbătă este așteptat un uriaş lanţ uman pe malul lacului Constance la iniţiativa „gânditorilor liberi”, o adunare pestriţă de oponenţi ai măsurilor legate de pandemia de COVID-19 care au organizat deja două manifestaţii cu zeci de mii de persoane la Berlin în timpul verii.
În principiu, se pare că obiectivul lor este să strângă suficientă lume pentru a ajunge în Austria şi Elveţia, malurile lacului Constance fiind situate în trei ţări.
Sâmbătă, la Konstanz sunt programate 17 manifestaţii sau mitinguri. Duminică, 12 mitinguri sunt anunţate de asemenea şi în centrul oraşului, chiar dacă majoritatea nu au loc la iniţiativa „anti-măşti”, ci pentru exprimarea solidarităţii în aceste vremuri de pandemie mondială.
Autoritățile sunt pregătite
Totodată, poliţia este pregătită și aşteaptă un total de aproximativ 30.000 de persoane şi a prevăzut „o desfăşurare semnificativă” de forţe de ordine în faţa riscului ca manifestaţiile să nu degenereze în ciocniri.
Aceste manifestaţii au loc în plină recrudescenţă a infecţiilor în Germania, o ţară care a fost relativ scutită de noul coronavirus până acum.
Totuși, sâmbătă, numărul de noi infecţii în 24 de ore a depăşit pragul de 2.500, nivelul din aprilie.
Municipalitatea Konstanz a interzis manifestanţilor să fluture semne distinctive ale regimului nazist sau „steaguri ale Reichului” german în amintirea Imperiului ce a dispărut după Primul Război Mondial, aşa cum au făcut-o la Berlin.
La acest ultim miting de la sfârşitul lunii august, câteva sute de manifestanţi au forţat barierele de securitate pentru a urca pe treptele Reichstagului, sediul camerei deputaţilor (Bundestag), marcând o nouă etapă în radicalizarea mişcării.
Aceste manifestaţii reunesc o mulţime eteroclită compusă din militanţi anti-vaccin, complotişti, cetăţeni cu adevărat preocupaţi de restricţiile legate de COVID-19, dar şi, din ce în ce mai mulţi potrivit autorităţilor, simpatizanţi ai extremei drepte.