Moscova nu are nicio îndoială că obiectivul strategic al Washingtonului este de a finaliza ruperea definitivă a Ucrainei de Rusia și, apoi, dărâmarea a ceea ce a mai rămas din Federația Rusă. Statele Unite, susține președintele Biden, sunt pregătite de o confruntare majoră în această regiune. Navele și aeronavele Marinei americane contestă acum granițele Rusiei cu Marea Neagră și Marea Azov, în timp ce unitățile NATO sondează granițele aeriene și terestre ale Ucrainei.
Washingtonul a avertizat Moscova să nu reacționeze la intruziunile militare americane. Și, mai presus de toate, să nu invadeze Ucraina, care a făcut parte din Rusia istorică și din fosta URSS, până când aceasta s-a prăbușit. După o lovitură de stat, dată la Kiev, creată de SUA, care au pus astfel umărul la o Ucraină orientată spre Vest, Ucraina este azi guvernată de un fost comic TV, a cărui carieră a fost finanțată de oligarhi și de interese occidentale oculte, potrivit unei opinii a lui Eric Margolis pentru Commondreams.
„Doi bărbați cu chelie se luptă pentru un pieptene”
Președintele Biden aproape că a amenințat cu război împotriva Rusiei, dacă Putin va ataca Ucraina. Putin a avertizat SUA cu privire la noul său arsenal de arme fantastice, multe dintre ele nucleare. Acest lucru amintește de gluma genială a unui diplomat italian, despre un conflict regional, din Eritreea, care nu avea nicio miză: „Doi bărbați cu chelie se luptă pentru un pieptene”.
Ucraina este o gaură neagră economică, cu poluare industrială masivă, datorii titanice și corupție uluitoare.
Pentru Rusia, Ucraina era centrul industrial și agricol și o componentă-cheie a statului rus. Moscova nu are nicio îndoială că obiectivul strategic al Washingtonului este de a finaliza ruperea completă a Ucrainei de Rusia, după care ar dori să dărâme ceea ce a mai rămas din actuala Federație Rusă. Orientul Îndepărtat Rusesc ar fi o țintă-cheie. Nu e de mirare că Putin continuă lanseze noi avertismente, din ce în ce mai terifiante. El este ținta numărul unu a Occidentului.
Occidentul a înjunghiat Rusia pe la spate
E adevărat că Moscova a masat aproximativ 80.000 de militari la „granița NATO”. Dar această graniță este și propria frontieră externă a Rusiei, așa că Moscova are tot dreptul să facă acest lucru.
Putin nu e nici pe departe un înger, dar are dreptate când spune că Occidentul a înjunghiat Rusia pe la spate, pentru că a promis că nu va extinde NATO spre est, în schimbul acordului dat de Gorbaciov pentru reunificarea Germaniei și includerea acesteia în NATO.
Dar astăzi NATO a intrat în fosta curte a Moscovei.
America nu are nici un motiv logic de a duce un război în sudul Rusiei/Ucrainei
În avangarda Alianței se află Polonia, care are o ură viscerală față de Rusia, cele trei state baltice și Ungaria, toate cu motive mari să se teamă și să nu aibă încredere în Rusia. Și toate sunt fericite să vadă că SUA ar intra în război cu Rusia. Dar America nu are obiective strategice și nici un motiv logic de a duce un război în sudul Rusiei/Ucrainei.
Este și mai puțin probabil ca Joe Biden sau Vladimir Putin să-și dorească cu adevărat un război ca la carte în Ucraina.
Vedem, într-adevăr, multă vorbărie, dar, până acum, nicio acțiune militară reală. Ceea ce niciuna dintre părți nu va recunoaște este că Ucraina și Rusia au goluri serioase în ceea ce privește muniția, piesele de schimb, combustibilul și chiar rachete ghidate. Nici Kievul, nici Moscova nu își pot permite să-și irosească armele pe care le au, într-un război scurt.
America falimentară nu este în măsură să lupte pentru Ucraina
De asemenea, America falimentară nu este în măsură să lupte pentru Ucraina. Ceilalți aliați ai NATO sunt doar ”tigri de hârtie”.
Cel mai important: Germania nu are de gând să lupte împotriva Rusiei. Spre deosebire de republicanii mârâitori din Congresul SUA, europenii nu vor noi războaie. Tinerii lor nu sunt pregătiți să moară pentru Luhansk.
Dar un conflict accidental poate fi mereu aproape și chiar din ce în ce mai aproape.