Pandemia de coronavirus face ravagii pe întreg globul de mai bine de jumătate de an, iar ridicarea restricțiilor a dus la o creștere alarmantă a numărului de cazuri. Europa se cutremură după ultimul bilanț dintr-o țară membră.
Macron are probleme grave. Franţa şi-a depăşit sâmbătă recordul de infectări zilnice, cu un număr de 16.972 de cazuri înregistrate în 24 de ore, au anunţat autorităţile sâmbătă seară, relatează dpa, citată de agerpres.
Noul record vine la puţin peste o săptămână de la precedentul, înregistrat pe 24 septembrie, când Franţa a avut în 24 de ore 16.096 cazuri noi.
Până în prezent, Franţa a înregistrat în jur de 32.000 de decese legate de noul coronavirus de când a început pandemia.
Pentru a limita răspândirea coronavirusului, autoritățile au impus măsuri drastice. Astfel, purtarea măştii este obligatorie şi în exterior în multe oraşe franceze.
Totodată, în portul francez Marsilia, barurile şi restaurantele sunt complet închise, iar inclusiv la Paris există posibilitatea să se ia o astfel de măsură, în condiţiile creşterii numărului de cazuri noi de COVID-19, mai menționează sursa citată.
Care este situația în România
Nici în România lucrurile nu stau foarte bine. Ultimul bilanț anunțat de Grupul de Comunicare Strategică este îngrijorător. Potrivit sursei citate, țara noastră continuă să înregistreze peste 2000 de infectări pe zi.
Astfel, până sâmbătă, 3 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 134.065 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus(COVID – 19).
107.058 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.064 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
De asemenea, tot până sâmbătă, 4.947 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 02.10.2020 (10:00) – 03.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (18 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Ziua de sâmbătă a fost a patra zi consecutiv în care România a înregistrat peste 2000 de infectări în doar 24 de ore.